Masca devine obligatorie în toate spațiile publice din Brașov. Grupurile, interzise
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Foto: DC NEWS
Foto: DC NEWS
Instituția Prefectului Județului Brașov a publicat astăzi Hotărârea nr.30 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care instituie măsuri suplimentare pentru reducerea riscului de contaminare cu noul coronavirus (COVID – 19) la nivelul întregului județ Brașov.

Potrivit art.2 din hotărârea menționată, „purtarea măştii de protecţie este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise sau deschise din judeţul Braşov“.

De asemenea, potrivit art.4, este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în toate spaţiile din judeţul Braşov, cum ar fi, dar fără a se limita la acestea: saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.

Activități interzise 

Se interzic activităţile recreative şi sportive desfășurate în aer liber în judeţul Braşov, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.

Se interzice participarea la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase din judeţul Braşov a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile unde se desfăşoară aceste activităţi.(art 6).

Grupurile, interzise 

Se interzice circulaţia persoanelor din judeţul Braşov în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiaşi familii precum şi formarea unor asemenea grupuri (art. 7).

La rândul său, Comitetul Local pentru Situații de Urgență a interzis funcționarea târgurilor de vechituri, talciocurilor sau piețelor, altele decât cele agroalimentare, de pe teritoriul municipiului Brașov. Măsura intră în vigoare  începând de astăzi. Talciocul administrat de Serviciul de Piețe, de la capătul liniei 5, din Bartolomeu, piața de haine vechi de pe Șoseaua Cristianului (cea care s-a mutat de pe str. Traian) și târgul de vechituri de la intersecția str. Carpaților cu str. Poienelor nu vor mai putea funcționa. Piața de haine de pe Șoseaua Cristianului își va închide porțile de mâine, iar cele două târguri de vechituri nu se vor mai deschide începând cu acest week-end, având, în vedere că ele funcționau doar la sfârșit de săptămână.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel