Procurorii Parchetului General au făcut percheziții ieri la o clinică din Capitală, suspectată de evaziune fiscală, spălare de bani, vătămare corporală, fals intelectual şi exercitarea fără drept a unei profesii. Vedetele au povestit despre experiența lor cu clinica de înfrumusețare în care ar fi activat medici falși. În această clinică ar fi fost operate zeci de vedete din România, printre care Loredana Chivu și Anamaria Prodan, Simona Trașcă, dar și Mihai Mitoșeru. Simona Traşcă a povestit că recent a suferit o lipoaspiraţie a bărbiei.
“Am simţit dureri foarte mari, îţi dai seama, mai ales în timpul operaţiei. La un moment dat aici uitase să îmi pună anestezie şi m-a tăiat pe viu şi i-am zis, adică era conştientă. Am fost la ei acum, nu am reuşit decât să mă cert cu doctorul respectiv, m-au consultat încă două doctorițe acolo, au zis că într-adevăr am dreptate şi aia e rămâi cu dreptatea în mână şi la revedere! A fost traumatizant.”, a spus Simona Trașcă la PRO TV.
Bianca Drăgușanu, reacție
Cel puţin 3 medici au intrat în atenţia anchetatorilor, care susţin că angajaţii clinicii făceau un adevărat turneu naţional. Astfel, au ajuns să colaboreze cu clinici din 24 de judeţe. Cei de la clinica s-ar folosi de imaginea unor persoane cunoscute ca să atragă doritori. În cazul Biancăi Drăgusanu, acest lucru s-ar fi întâmplat fără acordul ei.
Bianca Drăgușanu: “Eu nu am avut niciodată vreo intervenţie la această clinică, am fost rugată acum câțiva ani de o bună prietenă de-ale mele, fostă iubită a patronului, să fac două postări, să-mi fac două poze în incinta unui spaţiu al acestei clinici. Mi se pare la fel de ilegal să profite de imaginea şi să îşi promoveze serviciile care nu ştiu ce calitate au şi cum sunt pe numele meu.”, a spus Bianca Drăgușanu.
Până acum 7 persoane au fost conduse la audieri la sediul IGPR. Reprezentanții clinicii au refuzat să comenteze acuzațiile atunci când au fost contactați de presă.
VEZI ȘI: Loredana Chivu, operată de un medic estetician fals. ”Am fost la un pas să mor”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"