Medicul Vasi Rădulescu: Temișan, citat despre carantină. E fake! Nu așa stau lucrurile cu blestematul de corona
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Vasi Rădulescu /Foto Facebook
Vasi Rădulescu /Foto Facebook
Medicul Vasi Rădulescu a spus că vaccinul AstraZeneca „are beneficii uriașe, este aprobat, poate fi făcut”.

„Jur că nu-i pot înțelege pe cei care n-au stare și-i mănâncă undeva să posteze toate grozăviile, fără să le verifice. Sau să le introducă în contextul lor original.

Dau două exemple:

1. Temișan a pus repede un citat despre carantină, că tot e subiectul fierbinte. Îi este atribut marelui Stephen King. Numai că King n-a spus în veci că e ok să-i carantinezi pe oamenii bolnavi și să nu-i limitezi pe cei sănătoși. E fake. Și nu așa stau lucrurile în virusologie, cel puțin nu cu blestematul ăsta de corona. Scoți limitele când ai atins un prag de imunizare și ai control pe cazuri.

2. Circulă o poză cu o înștiințare dinspre ANMDR, privind vaccinul AstraZeneca și riscul de evenimente trombotice. Au fiert mulți cu acea poză. Mulți și-au anulat programarea la vaccinul AZ. În realitate, vedem cât de în serios se ia totul cu vaccinurile. Au fost raportate 222 de cazuri la zeci de milioane de vaccinuri făcute, deci riscul este extrem de mic. Experții au procedat corect și au menționat riscul. Dacă s-ar da acum 400 de mg de ibuprofen la 50 de milioane de oameni, vă garantez că 200 ar avea efecte adverse grave. Și e normal să fie raportate, analizate, să se vadă dacă există cauzalitate directă. Așa funcționează știința.

Vaccinul AZ are beneficii uriașe, este aprobat, poate fi făcut.

Ce reținem de aici:

1. Nu mai rostogoliți orice fake news pentru a speria oamenii sau a atrage atenția unora.
2. Vaccinurile sunt verificate minuțios, nu face nimeni „experimente”.
3. Vedeți imaginea mare. Nu mai rupeți din context orice chestie. Că așa se nasc conspirațiile”, a scris medicul Vasi Rădulescu pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel