Metodă nouă de testare pentru COVID-19, aprobată în Franţa. Rezultate în 30 de minute
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres
Franţa a aprobat al treilea tip de testare pentru COVID-19 mai rapidă şi mai puţin complexă. 

Al treilea tip de teste, testele antigen, au fost aprobate în Franţa de Înalta Autoritate pentru Sănătate. "Astfel, s-ar putea degreva presiunea de pe laboratoarele care azi sunt suprasaturate de activitatea RT-PCR", a declarat Cedric Carbonneil, şeful serviciului de evaluare. 

Potrivit ultimului bilanţ, au fost raportate peste 16.000 de cazuri noi de îmbolnăvire cu COVID-19 în doar 24 de ore. "Suntem încă în faza ascendentă a pandemiei", a transmis Institutul de Sănătate Publică din Franţa. 

Sophie Vaux, epidemiolog în cadrul institutului, a avertizat că rata infectărilor s-a cvadruplat din august încoace în rândul persoanelor de peste 75 de ani. "Sunt cifre care ne îngrijorează, pentru că sugerează că vom avea în continuare un număr mare de oameni spitalizaţi, internaţi la ATI şi, posibil, decedaţi", a spus aceasta, conform Le Monde

A treia metodă de testare va fi folosită pe oameni care prezintă simptomatologie. Aceste teste nu caută RNA-ul virusului, precum testele PCR, ci caută antigenul, proteina prezentă pe suprafaţa coronavirusului. Rezultatele sunt gata în 30 de minute şi vor putea fi folosite şi în farmacii sau cabinetele medicilor de familie. 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel