Raluca Turcan afirmă că poziția sa față de Mihai Chirica este aceeași pe care o are față de orice politician trimis în judecată: ”Ar trebui, la un moment dat, să facă un pas în spate din funcțiile publice, din demnitățile publice”. ”Nu pot să-mi schimb opiniile. Justiția trebuie să funcționeze, iar instituțiile publice să fie etalon de integritate” a completat Raluca Turcan, în emisiunea România9, de la TVR 1.
Ministrul a mai afirmat că ”întotdeauna privesc prin sistemul propriu de valori și întotdeauna mă gândesc cum aș reacționa, ferească Dumnezeu, dacă aș ajunge să fiu în aceeași situație”.
Acuzațiile procurorilor. De ce a fost trimis Mihai Chirica în judecată
Mihai Chirica, actual primar al Iașului, a fost trimis în judecată pentru fapte de când era viceprimar, înlocuitor de drept al primarului, fiind acuzat de abuz în serviciu. În același dosar este trimis în judecată și Gheorghe Nichita, fost primar al Iașului, dar și alte trei persoane cu funcții de conducere la data faptelor în instituții ale statului. Toți sunt acuzați de abuz în serviciu, conform comunicatului Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Cei cinci ajung în instanță după ce în 2013 au demarat o procedură de achiziție nelegală a patru mașini Skoda, prin leasing, asta deși le era interzis autorităților și instituțiilor publice preluarea în leasing de autoturisme. Paguba adusă bugetului local a fost de 503.482,17 lei. Procurorii notează în cazul actualului primar Mihai Chirica că în caietul de sarcini aprobat privind cumpărarea celor patru mașini ”au fost inserate specificaţii tehnice proprii unui anume producător şi unei anume mărci, respectiv ale mărcii Skoda.”
Vezi și: Mihai Chirica spune că a aflat din presă că este judecat în dosarul ”Leasing pentru autoturisme”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Motivele care sabotează fericirea, tema zilei la Ultrapsihologie