Mihai Gâdea, ceartă cu managerul Ambulanţei Suceava: Toţi v-aţi pus pe pile politice? Cine sunteţi, domnule?
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Mihai Gâdea a avut un schimb dur de replici cu managerul Ambulanţei Suceava, Alexandru Lăzăreanu, după ce un ambulanţier a murit marţi, 7 aprilie 2020. 

"Este vorba despre un ambulantier în vârstă de 53 de ani din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. Bărbatul a prezentat simptomatologie COVID 19 în data de 24 martie 2020. A fost testat și a primit rezultatul pozitiv in data de 30 martie 2020. Acesta a fost internat la domiciliu și nu a acceptat internarea. A decedat la domiciliu astazi, 7 aprilie 2020", informează Grupul de Comunicare Strategică. 

Mihai Gâdea, replici dure

Jurnalistul Mihai Gâdea a răbufnit după ce managerul Ambulanţei Suceava a declarat că angajaţii nu au nevoie de combinezoane de protecţie şi că măştile şi mănuşile sunt suficiente. 

Mihai Gâdea: Cum îi echipaţi pe cei din linia 1, au echipamente corespunzătoare?

Alexandru Lăzăreanu: Din 20 martie, am avut echipamente permanent. Am avut 60 de combinezoane, mănuşi, măşti şi tot ce trebuie. Dar imediat au început să apară cazuri multe. Le-am spus tuturor să aibă obligatoriu mănuşi şi mască la ei, iar unde au suspiciune de COVID, să poarte şi combinezon. Între timp, au apărut şi ajutoarele, dar astea nu le putem condiţiona, dacă sunt bune sau nu. 

Mihai Gâdea: Dle director, asta este îmbrăcăminte (vezi foto) de om trimis în linia 1 cu ambulanţa? 

Al. Lăzăreanu: Vă explicam că la un moment au rămas doar combinezoanele din donaţii. Erau numere mici şi au crăpat. 

M. Gâdea: Păi dacă au crăpat pe ei, mai sunt bune? 

Al. Lăzăreanu: Dacă au mască şi mănuşi e suficient, astea sunt principale surse de infecţie. 

M. Gâdea: Păi nu le mai daţi combinezoane, dacă e suficient cu mănuşi şi măşti. Înseamnă că cei care au făcut protocolul sunt tâmpiţi. 

Al. Lăzăreanu: Vă rog să mă lăsaţi să vă explic. 

M. Gâdea: Păi încercaţi să ne explicaţi, că ce vedem noi e dramatic şi dumneavoastră ne spuneţi că asta e. 

Lăzăreanu: Eu am spus următorul lucru. Cât timp am avut mijloace de protecţie adecvate, le-am împărţit. Când nu am mai avut, am dat ce aveam. Nu puteam să las persoanele care au sunat după ajutor să moară în casă că nu mai aveam combinezoane. 

M. Gâdea: Problema nu se pune aşa. Dumneavoastră aveţi o singură obligaţie. Să faceţi rost de combinezoane şi echipamente pentru ei. Nu puteţi spune că nu aţi avut. Trebuia să faceţi rost.  Asta e datoria dvs de manager. Pentru că astăzi v-a murit un ambulanţier. 

Lăzăreanu: Ştiu, am şi plâns după el, îmi pare foarte rău. 

Gâdea: Sunt convins. Problema este cine este vinovat pentru această situaţie că sunt infectaţi ambulanţierii că nu au combinezoane. 

Lăzăreanu: Nu de la combinezoane s-au infectat. Sunt alte lucruri de la care s-au infectat. 

Gâdea: De ce sunt atunci protocoalele? Discuţia e absurdă. Sigur, e important să aibă mănuşi, mască, etc, dar combinezonul are rolul lui. 

Lăzăreanu: Eu am vorbit cu dl Arafat şi mi-a spus că nu combinezonul e problema, important e să aibă mănuşi, mască, ochelari... 

Gâdea: Bun, cred că dvs vă lipsesc nişte noţiuni elementare. Dacă spuneţi că ambulanţierii nu au nevoie de combinezoane şi că se descurcă cu ele aşa crăpate pe ei, e o problemă. Dvs cine sunteţi domnule? Cine sunteţi? Dacă nu vă pricepeţi, duceţi-vă domnule acasă, şi  nu mai terorizaţi oamenii, nu vă mai bateţi joc de ei. S-a ajuns ca oamenii dvs să se plângă că sunt carne de tun. Nu înţelegeţi că la Suceava sunteţi toţi o apă şi-un pământ. Şi aici nu mă refer la medicii care şi-au făcut treaba, ci la cei care sunteţi în funcţii de conducere. Şefi de spitale, de ambulanţă. Toţi v-aţi pus pe pile politice? Cine sunteţi, domnule? 

Lăzăreanu: Nu vă permit să mă jigniţi. 

Gâdea: Dar dvs le permiteţi celor de pe ambulanţă să se infecteze şi să moară? Ambulanţierii dvs plâng şi ne spun că sunt carne de tun. 

Lăzăreanu: Veniţi şi vorbiţi cu cei cu care lucrez eu zi de zi şi veţi vedea că nu e aşa. 

M. Gâdea: Sunteţi vinovat că nu îi protejaţi pe acei oameni şi în loc să vă gândiţi cum să faceţi să nu mai moară oameni, îmi spuneţi că nu e nevoie de combinezoane. Domnule, crapă vieţile oamenilor de la Suceava şi crapă sufletul în ei şi dvs spuneţi senin că nu au nevoie de combinezoane? Sunt nişte lucruri elementare! 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel