Marcel Pușcaș, fost vicepreședinte al Comisiei Tehnice al FRF și actual manager la FC U Craiova 1948, crede că Mihai Stoichiță, actual director tehnic la Federație ar trebui să preia cârma naționalei.
„Acum ar trebui să-și asume Stoichiță, se presupune că este peste tot ceea ce există în federație, iar federația e plină de antrenori! El să antreneze, să-și asume rolul de cap al antrenorilor și să pregătească naționala. Nu mai e timp.
Și-a asumat numirea lui Rădoi, acum să-și asume și asta, știe tot ce se întâmplă la națională, a stat cu jucătorii. Nu e timp de bâjbâit. Se transmite și jucătorilor, sper să nu fie un 1-2 cu Islanda, nu este de glumă. Stoichiță trebuie să-și asume acest rol, să-și suflece mânecile și să se apuce de treabă. Pentru astea două meciuri, nu este timp de altceva.
De-a lungul istoriei recente, există chiar precedente: Dinu schimbat cu Iordănescu, califică echipa la mondiale, apare Generația de Aur. Pițurcă pleacă înainte de EURO 2000, vine Ienei cu rezultate bune. Tot Pițurcă pleacă în 2014, se căuta antrenor, se vorbea de Olăroiu, de Dan Petrescu, dar erau incompatibili din cauza cerințelor salariale. Gogorițele astea că Româna nu se refuză…”, a declarat Pușcaș, potrivit DigiSport.
Mihai Stoichiță a mai pregătit naționalele din Panama, Armenia și Kuweit. La nivel de cluburi, fostul antrenor a stat pe banca mai multor echipe din România, Bulgaria, Republica Moldova, Turcia, Armenia, Kuweit și Cipru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Polițist, la un pas să fie linșat în Târgu Jiu, după ce a vrut să oprească o autoutilitară. Val Vâlcu: Nu există așa ceva. În secunda 2 trebuia oprit - Foto
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică