Mihai Trăistariu a făcut declarații neașteptate în ceea ce prievște pozele în lenjerie intimă pe care le-a făcut acum ceva timp și a recunoscut că a trecut printr-o depresie de care și-a dat seama târziu.
Ele m-au readus în prim-plan
"Am avut momente de depresie, cariera unui artist nu poate să fie numai la înălțime maximă. Și atunci normal că după atâta succes cu Valahia am căzut un pic. M-am ridicat înapoi cu Tornero și cu Eurovisionul și iar am căzut după. Și evident, insuccesul naște un gen de tristețe. Nu a fost o depresie cruntă, dar am început să mă documentez, să intru pe Google să văd ce înseamnă și atunci am descoperit că înseamnă noțiunea de depresie. Nu știam practic. M-am vindecat apărând înapoi la televizor", a declarat Mihai, într-un interviu pentru Antena Stars.
"Pozele în lenjerie intimă m-au readus în prim-plan. Adică le-am făcut intenționat. Le-am postat intenționat, cu gândul să nu dispar din showbiz. Mi-a fost rușine, pentru că am o școală de muzică de șase ani și am și copii mici. Mi-a fost jenă de ei, de părinți, de ce o să spună, dar am riscat și am zis că decât să sufăr că dispar de tot din showbiz, mai bine sufăr puțin de câteva critici și comentarii negative", a mai spus el.
Despre câștigurile din acea perioadă. Am făcut-o intenționat
"Pozele în sine nu-mi aduceau venituri, alea au fost comentate tot timpul. Dar faptul că nu mă mai invitau la emisiuni, nu mai eram de actualitate să zic așa, intrasem în legendă cum zic. Faptul că am reapărut în felul ăsta, că televiziunile s-au bătut pe mine și a reînviat cumva personajul Mihai Trăistariu, de atunci am devenit și un personaj cumva și televiziunile mă preferă pentru că aduc audiență. Eu sunt foarte sincer, povestesc tot timpul lucruri din casă și de atunci am reînceput, am reînviat eu ca artist, am devenit mai curajos, mai îndrăzneț, vorbesc mult acum în emisiuni și din momentul ăla, evident, că apărând mult au venit și concerte și eveniment mai multe. Când nu apăream deloc, stăteam și foarte mult acasă. Și de atunci nu mai refuz nicio emisiune și le povestesc absolut tot. Și m-am dus și cu implanturi de păr și cu fratele meu, că m-am împăcat, că m-am nu știu ce. Și am înțeles ce înseamnă showbiz, ce înseamnă presa, ce înseamnă apariții în ziare", mărturisește cântărețul.
"E o strategie practic. Am făcut totul cu bune intenții. Chiar dacă am avut un moment de rușine, că au fost momentele astea în viața mea, mi s-a părut că mai bine așa decât să dispar de tot. La ora asta sunt foarte ok", spune Mihai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană