Miliardar chinez, capturat după ce l-a făcut CLOVN pe Xi Jingpin
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Un miliardar chinez, care l-a criticat pe președintele Xi Jingping pentru gestionarea crizei coronavirus, a fost pus sub investigație, au transmis autoritățile de la Beijing.

Un miliardar chinez, care l-a criticat pe președintele Xi Jingping pentru gestionarea crizei coronavirus, a fost pus sub investigație, au transmis autoritățile de la Beijing, conform CNN.

Ren Zhiqiang, un magnat imobiliar retras care are legături strânse cu oficialii chinezi, este pus sub acuzate pentru că a comis „încălcări serioase" ale legii, un eufemism pentru corupție. Comunicatul de la Beijing nu include alte detalii legate de investigație.

Cunoscut drept „Tunul”

Afaceristul de 69 de ani, născut în elita care conduce Partidul Comunist Chinez, a făcut critici politice des, mult mai mult decât permite statul. Mass-media din China l-a supranumit „Tunul", din cauza sincerității sale cinice.

Ren, un membru de partid de mult timp, a dispărut la mijlocul lunii martie, au transmis prietenii acestuia. Wang Ying, un antreprenor chinez și apropiat al lui Ren, a declarat pentru CNN că nu a mai dat de el de pe 12 martie, temându-se că ar fi putut fi capturat de autorități. Anunțul de marți a fost prima indicație că Ren este în mâna oficialilor.

L-a făcut clovn pe Xi Jingpin

„Nu am văzut un împărat care își arăta << noile haine >> , ci un clovn care și-a dat jos hainele și a insistat că este un împărat", a comentat Ren la adresa președintelui Chinei, în fața a 170.000 de membri din toată țara, într-o conferință video, pe 23 februarie.

Miliardarul a acuzat mai apoi PCC că și-a pus interesul propriu pe primul loc, nu siguranța chinezilor. „Fără o presă care să reprezinte interesele oamenilor prin relatarea faptelor adevărate, viețile oamenilor sunt distruse și de virus, și de marea boală a sistemului", a mai comentat Ren.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel