Directorul general al CEH, Samuel Dioane, le-a spus minerilor că documentul o să fie afişat în sălile de apel de la exploatările miniere şi că demersurile făcute sunt pentru continuarea activităţii la minele din Valea Jiului.
"Astăzi (luni, n.r.) a avut loc o întâlnire şi cu Transelectrica şi s-au pus bazele pentru formarea noului Complex Valea Jiului, format din cele patru mine, sucursala Prestserv şi termocentrala Paroşeni", a precizat directorul general al CEH.
Pe de altă parte, preşedintele executiv al Sindicatului Muntele, Alin Sîn, a declarat, pentru Agerpres, că negocierile de la Bucureşti reprezintă soluţia pentru începerea reorganizării CEH şi că discuţiile programate marţi, la sediul Ministerului Energiei, vor viza tocmai acest aspect.
În ceea ce priveşte protestul minerilor, liderul sindical şi-a exprimat speranţa că minerii vor relua lucrul. În cazul minerilor autoblocaţi, de şase zile, în subteranul Minei Lupeni, aceştia vor primi o copie a protocolului pentru a decide ceea ce vor face în continuare.
Guvernul va plăti salariile minerilor
"O să coboare în subteran cineva din conducerea CEH. Am vorbit cu ortacii din subteranul Minei Lupeni şi sper să iasă afară", a arătat Sîn.
Guvernul va aloca bani pentru plata drepturilor salariale restante ale minerilor de la CEH, care vor acoperi plata salariilor pe trei luni şi alte beneficii, a declarat, luni, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la finalul întrevederii avute cu liderii minerilor.
Ministrul Muncii a precizat că în zilele de 25 şi 26 ale lunii curente minerii îşi vor încasa drepturile salariale restante, dar şi beneficiile restante precum tichetele de masă şi banii de transport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"