Secretarul de stat al Ministerului Educaţiei, Sorin Ion, a dezvăluit că elevii ar putea reveni în băncile școlilor după sărbătorile de iarnă, în luna februarie, odată cu începerea semestrului doi al anului școlar, dar a completat că totul depinde de evoluţia situaţiei epidemiologice din România, citează b1.ro
Cu toate acestea, România are unul dintre cele mai slabe sisteme de educație din Europa, fiind și pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește utilizarea tehnologiei, potrivit unui studiu realizat în anul 2019. Această problemă este confirmată de pandemia de COVID-19, care i-a prins pe profesori, pe elevi și mai ales pe autorități pe nepregătite.
Lider al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, mărturie dură despre problemele din sistem
Simion Hăncescu, lider al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a vorbit despre probleme din sistem.
"Treaba asta trebuia rezolvată de minister, cu cursul de formare. Cine a fost pregătit pentru a preda online? Sunt 8 luni de zile de când a început pandemia, deci era timp suficient pentru organizarea acestor cursuri.
Situația cu echipamentele este dezastruoasă. Niciun profesor nu a primit vreun echipament. Legea este din iulie în Monitor și niciun leu nu s-a alocat pentru laptopuri pentru profesori.
Fiecare lucrează cu ce poate. Cu telefoane, cu tablete. Conform ministerului, pentru cei care nu au acces la tehnologie, profesorii trebuie să multiplice materialele și să meargă acasă la elevi. La Călărași de exemplu... Asta este România reală. Există familii cu 5-6 copii, care trăiesc cu venitul minim. Situația este mai gravă decât pare", a declarat Simion Hăncescu pentru aceeași sursă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană