Ministerul Sănătății a venit cu un comunicat privind cheltuielile din sistemul sanitar:
„România va recupera, din fonduri europene, banii cheltuiți pentru decontarea testelor RT-PCR efectuate la nivel național în vederea identificării infecțiilor cu virusul SARS-CoV 2, în cadrul Programului național de supraveghere si control a bolilor transmisibile prioritare.
Ministerul Sănătății a depus spre finanțare 4 proiecte europene în cadrul apelului privind consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 lansat în luna mai 2020 de Ministerul Fondurilor Europene prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.
Activitățile principale ale proiectelor vizează decontarea din fonduri europene a costurilor cu servicii medicale de testare RT-PCR pentru identificarea infecțiilor active cu virusul SARS-CoV 2 la nivel național realizate sau ce se vor realiza în cadrul Programului național de supraveghere si control a bolilor transmisibile prioritare în perioada februarie 2020- ianuarie 2021.
Proiectele depuse de Ministerul Sănătății, atât retrospective, dar si care privesc cheltuieli viitoare, au ca obiectiv și creșterea numărului de teste RT-PCR efectuate la persoanele eligibile, la nivel național, în vederea identificării infecțiilor active cu virusul SARS-CoV 2 si controlul evoluției sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19).
Evaluarea proiectelor va începe după 30 septembrie 2020, estimându-se ca în luna martie să fie aprobată finanțarea.Bugetele celor patru proiecte însumează aproximativ 949 milioane lei (aprox.200 milioane de euro).“
Ministrul Nelu Tătaru, detalii despre unde vor fi direcționați banii
“Am început lupta în această pandemie în condiții de austeritate și am fost nevoiți ca în câteva luni să recuperăm pentru a putea gestiona în condiții de siguranță prima etapă. Vom solicita ca banii pe care îi vom recupera în cadrul acestor proiecte retrospective de la UE să fie redirecționați pentru a fi utilizați tot în sectorul sanitar”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii