Ministrul justiţiei britanic, Dominic Raab, a declarat duminica aceasta că vrea să împiedice Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) "să-i dea ordine" şi a dat detalii despre o revizuire a legislaţiei privind drepturile omului, transmite AFP.
Într-un interviu acordat publicaţiei Sunday Telegraph, Raab a apreciat că "nu este normal" ca judecătorii curţii de la Strasbourg să se pronunţe asupra unor chestiuni privind militari britanici care luptă în străinătate sau despre serviciul public de sănătate (NHS) şi a explicat că studiază posibilitatea de a diminua influenţa CEDO în Regatul Unit.
Legislaţia britanică stipulează în prezent că judecătorii trebuie să ţină cont de deciziile CEDO.
"Nu cred că este treaba Curţii europene de la Strasbourg să ne dea nouă ordine cu privire la NHS, la protecţia noastră socială sau despre forţele noastre de poliţie", a apreciat ministrul britanic, un aprig susţinător al Brexitului. Aceste servicii publice trebuie gestionate mai degrabă de "parlamentari aleşi", decât de o "legislaţie judiciară", potrivit declaraţiilor sale.
Dominic Raab ia în calcul un mecanism de corecție a deciziilor tribunalelor
Dezvăluindu-şi proiectul de reformă a legii, Raab a explicat că ia în calcul un "mecanism" care să permită guvernului să introducă o legislaţie pentru "a corecta" deciziile tribunalelor pe care miniştrii le consideră "incorecte".
"Dorim ca, în privinţa interpretării legilor ţării, Curtea supremă (britanică) să aibă ultimul cuvânt, nu Curtea de la Strasbourg. La fel cum, (acum că) am ieşit din Uniunea Europeană, nu mai vrem ca tribunalul de la Luxemburg să aibă întâietate în faţa tribunalelor noastre", a explicat Raab, referindu-se la Curtea de Justiţie a UE (CJUE).
Reforma legislaţiei privind drepturile omului vizează totodată să-i împiedice pe delincvenţii de altă naţionalitate decât britanică să se bazeze pe această lege pentru a evita expulzarea. Ministrul Raab a calificat drept o "problemă gravă" faptul că delincvenţii străini folosesc aşa-numita clauză a "dreptului la viaţa de familie" din legea privind drepturile omului pentru a evita expulzarea, clauză invocată "în 100 şi până la 200 de cazuri pe an", a spus el.
Propunerea privind reformarea legislaţiei drepturilor omului urmează să fie prezentată parlamentului în primăvară, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele