Ministrul Transporturilor, ANUNŢUL ZILEI despre autostrăzi
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat că până la finalul anului vor fi demarate lucrări pentru zeci de kilometri de autostradă. 

În primul rând, ne-am propus să nu închidem niciun şantier şi acest lucru l-am reuşit. Contractele sunt toate în derulare, iar plăţile sunt făcute la zi. În al doilea rând, ne-am propus să deschidem noi şantiere. Am dat ordinul de începere pentru noi lucrări, 70 de kilometri, până la sfârşitul anului la peste 150 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres vor începe lucrările efectiv în România. Când spun demarăm lucrări noi spun semnăm contracte pentru proiectare şi execuţie sau realizare studiu de fezabilitate sau proiect tehnic, după caz, pentru proiecte noi. A treia direcţie de acţiune a Guvernului este legată de viziunea în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii de transport pentru următorii zece ani, a spus Lucian Bode, conform Agerpres.

Drum expres între Suceava şi Baia Mare


În ceea ce priveşte drumul de mare viteză Baia Mare - Bistriţa - Vatra Dornei - Suceava, se estimează că, la sfârşitul lunii august, ar putea fi semnat contractul privind execuţia studiului de fezabilitate.

În decembrie am reuşit să depunem cererea de finanţare pentru elaborarea studiului de fezabilitate la drumul de mare viteză Baia Mare - Bistriţa - Vatra Dornei - Suceava. Avem trei loturi. În prezent, ofertele depuse sunt analizate în cadrul Comisiei de evaluare şi estimăm ca la sfârşitul lunii august să semnăm contractul pentru execuţia studiului de fezabilitate pentru cele trei tronsoane. În prima etapă vom identifica tronsoanele de autostradă care pot funcţiona în regim de variantă ocolitoare. Mă refer la Gura Humorului, Câmpulung şi Vatra Dornei, a arătat Bode.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel