Mircea Badea, aproape de accident. "Cred că a fost moartea, m-a încercat. Am început să râd"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Mircea Badea a povestit că a fost aproape de un accident rutier foarte grav. 

"Dacă apuc ziua de mâine, mai văd dacă merg în concediu. A fost un moment absolut parapsihologic din punctul meu de vedere. Conduceam spre Craiova, ieşisem de pe autostrada Bucureşti Piteşti şi o luasem pe la Albota. La un moment dat, cred că aveam cam 60 km/h. Nici măcar în frânare nu cred că eram, practic mergeam cu spatele. Mergeam aşa şi venea un şir de maşini pe contrasens. În faţa mea nu era nimeni, aşa că m-am gândit să apăs pedala să mă deplasez. Şi cum veneau maşinile, deodată a ieşit una din şir, era o doamnă, am văzut-o chiar foarte de aproape. A virat exact înspre mine. Exact cum s-a întâmplat când am avut accident pe Valea Oltului, dar atunci era pe bază de polei. Eu m-am gândit atunci, în miimile alea de secundă, că nu există aşa ceva, nu mi se întâmplă asta mie din nou. Trag de volan mult, frânez, ies practic un pic de pe şosea. Şi o văd că vine spre mine şi când ajunge în punctul în care aproape mă atingea, trage iar de volan. A fost ceva inexplicabil! A intrat la loc în coloană. Şi eu m-am gândit că a fost moartea. Mă crezi? Ăsta a fost primul meu gând. Şi am început să râd. Cred că a fost moartea, m-a încercat!", a spus Mircea Badea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel