Preşedintele PSD a făcut mai multe declaraţii în direct la DC NEWS TV cu privire la un miting al social-democraţilor în faţa sediului DNA.
"Să ştiţi că eu am anunţat deja că este foarte probabil ca PSD-iştii şi parlamentarii PSD să meargă în faţa DNA-ului şi să facă un miting ca aceste anchete să se întâmple odată", a declarat Marcel Ciolacu.
Totul a plecat de la lista din PNL cu comunicatorii agreaţi de partid, dar care poartă antetul Guvernului României, precum şi de la remarca analistului Bogdan Chirieac, care a menţionat că salută din tot sufletul că "DNA nu va ancheta nimic nici de această dată".
"Am văzut că autorităţile din judeţul Alba cer ajutor de la Guvern după inundaţii, cum e şi normal. La câteva ore distanţă, am văzut ştiri cu premierul şi miniştrii pe diverse scene în diferite judeţe. Unele sunt priorităţile românilor şi altele sunt priorităţile guvernanţilor. Aţi văzut şi hârtiile cu antetul Guvernului în care se invocă cine trebuie să meargă la televizor să îl susţină pe Cîţu şi în defavoarea lui Orban. Asta ca să vedem cât de jos s-a ajuns şi cât de mult confundăm Guvernul României, care trebuie să fie al tuturor românilor, nu Guvernul PNL. Prima dată a fost transformat în Guvernul Coaliţiei, acum vedem că primarii pe care îi aducea dl Orban acum un an de zile în partid, de la Teleorman, sunt rugaţi să îl susţină pe Florin Cîţu", a mai punctat Marcel Ciolacu.
PSD cere anchetarea folosirii resurselor guvernamentale în lupta internă din PNL
PSD cere o investigație penală de urgență cu privire la folosirea resurselor umane și bugetare din Cancelaria prim-ministrului în campania electorală a lui Florin Cîțu pentru șefia PNL.
„Documentele apărute în presă cu privire la punctajele de comunicare pentru campania internă a premierului Cîțu, realizate de angajații Cancelariei premierului, constituie probe temeinice care justifică pe deplin o astfel de anchetă, iar în trecut au fost numeroase cazuri similare pentru care s-au constituit dosare penale. Punctajul emis de Cancelaria Prim-ministrului cu titlul arată că premierul Cîțu și-a stabilit sediul oficial de campanie în biroul său de la Guvern și folosește, în mod necuvenit, resursele și personalul bugetar în lupta sa politică din partid”, arată PSD într-un comunicat.
Conform social-democraților, acest fapt se circumscrie unei infracțiuni de „corupție săvârșită de la cel mai înalt nivel al statului român, mai precis încălcarea art. 13 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție”.
Conform acestui articol, folosirea influenței ori autorității funcției de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii unui folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani, iar tentativa se sancționează conform legii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video