Diamantele sunt unele dintre cele mai populare pietre care se folosesc în bijuteriile prețioase, mai ales în inelele de logodnă. Deși multe reclame le recomandă ca fiind rare și prețioase (un termen care le dă experților fiori), aceste idei au apărut în ultimul secol și totul se datorează unei campanii agresive de marketing a companiei De Beers.
De Beers a lansat în 1948 campania „un diamant este pentru totdeauna”, creând astfel idea inelului de logodnă, devenită astăzi o adevărată tradiție oriunde în lume, convingându-și consumatorii că inelele de logodnă ar trebui (aproape întotdeauna) să aibă un diamant. Totul a început după ce compania a pus mână pe o mină de proporții de diamante din Africa de Sud.
O mare încurajare a primit celebra campanie și în urma unor pelicule, în care superbele actrițe ale anilor 1950 au apărut sclipind alături de diamantele ce el stăteau la gât, încheieturi sau urechi. Apogeul cinematic al acestor bijuterii a venit odată cu melodia cântată de Marilyn Monroe, „Diamonds are a girl`s best friends” în filmul „Domnii preferă blondele.
Miturile legate de aceste pietre sunt multiple, dar Gem Society demontează unele dintre acestea.
Diamantele sunt pietre rare
Diamantele sunt cele mai dure pietre folosite pentru bijuterii. În afară de acest aspect unic, nu există alte specificații sa le spunem tehnice, care să le scoată în evidență. Toate specificațiile pietrelor destinate bijuteriilor sunt rare, întrucât fac parte dintr-o fracțiune infim de mică a Pământului. Ca să demonteze și mai ușor această idee, experții pun o întrebare: câte persoane care dețin cel puțin un diamant cunoști?
Diamantele sunt cele mai scumpe pietre
Niciun tip de piatră nu poate fi catalogată drept cea mai scumpă. Pentru a compara valoarea unei pietre, aceasta ar trebui evaluată în funcție de mărime și calitatea ei. Rubinele roșii pure sunt o specie de pietre atât de rare, încât nu există un preț estimativ pe piață. Prețul rubinelor care poate fi găsit este cel oferit pentru rubinele Burmeze.
Sursa: Internațional Gem Society
Diamantele sunt pietre prețioase
Oricine dorește să dea fiori unui expert, îi poate spune că diamantele și alte asemenea pietre sunt pietre prețioase. Împărțirea în pietre prețioase și semi-prețioase a venit de la un bijutier francez al secolului XVIII. Termenul prețioase se referă la valoarea unei pietre și cu toate că termenul mai este folosit în marketingul bijuteriilor, experții în astfel de pietre se abțin când este vorba despre această împărțire. Diamantele au o valoare crescută atunci când tăietura este una precisă, iar dimensiunile sunt unele medii spre mari. Există diamante mici, cu tăietură inexactă, al căror preț poate fi și de 1 dolar bucata, iar pe eBay există diamante cu un preț ce nu depășește 20 de dolari. Nici pe departe acestea nu pot fi numite prețioase.
Companiile de bijuterii renunță la diamante
Pandora, companie specializată în bijuterii entry-level, fiind unul dintre cei mai mari producători mondiali de astfel de bijuterii, va folosi de acum doar diamante create în laborator, a afirmat compania într-un comunicat. Acestea au şi avantajul de a fi mai puţin costisitoare, având în acelaşi timp toate caracteristicile unui diamant natural, a mai spus gigantul de bijuterii.
"Diamantele nu sunt doar eterne, sunt şi pentru toată lumea", a pledat preşedintele grupului, Alexander Lacik. Această alegere "este dovada programului ambiţios pe care îl dezvoltăm pentru a fi mai durabil", a subliniat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Pățania unei mămici la supermarket: Verificați bonul / „Ne-am mirat de ce am plătit atât“ / foto în articol
- Un nou val de muncitori asiatici vine în România. Chestorul Bogdan Despescu: Avem 100.000 de persoane care sunt aprobate să vină / video
- S-a întâmplat astăzi - 16 aprilie. Cabinetul olandez a demisionat în masă în urma unui raport oficial
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Naomi, una dintre cele mai controversate vedete din showbiz-ul românesc, este în comă. Se zbate între viață și moarte într-o clinică din străinătate
- Prof. Dulcan, teorie interesantă despre cancer: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă
- Peștera din România veche de peste 10 milioane de ani / video
- Furtuna Renata ajunge în România. Prognoza meteo până la jumătatea lunii mai / Temperaturile scad considerabil
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Retragerea lui Cătălin Cîrstoiu. PSD are deja variante de rezervă. Se anunță o conferință de tipul "totul sau nimic"
- Hoteluri de 7 stele în România! Ministrul Economiei, anunț din Qatar despre investițiile în turism
- Abuzul economic în divorț. Psiholog: Îți ține banii și cardurile. Se asigură că nu vei avea bani de avocat
- Doi instructori auto englezi, fără cuvinte după ce au mers cu taxiul în București. „Au venit a doua zi și au făcut scandal”