MJ: România trebuie să propună un judecător român pentru postul din cadrul Tribunalului UE
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay
Ministerul Justiției a anunțat că cele două posturi de judecător român din cadrul Tribunalului Uniunii Europene vor fi eliberate începând din 7 octombrie 2021.

Potrivit unui comunicat, România este invitată să transmită o propunere pentru postul vacant până la finalul lunii iunie a acestui an. Mandatul va acoperi perioada dintre 7 octombrie 2021 – 31 august 2022.

„Potrivit art. 254 TFUE, membrii Tribunalului sunt aleși dintre persoane care oferă depline garanții de independență și care au capacitatea cerută pentru exercitarea unor înalte funcții jurisdicționale. Aceștia sunt numiți de comun acord de către guvernele statelor membre, pentru o perioadă de șase ani, după consultarea comitetului prevăzut la art. 255 TFUE”, se mai arată în comunicat.

Judecătorii trebuie să nu ocupe vreo funcție politică sau administrativă

„Potrivit art. 4 din Titlul I al Protocolului nr. 3 privind Statutul CJUE, judecătorii nu pot exercita nicio funcție politică sau administrativă. Aceștia nu pot exercita nicio activitate profesională, fie că este sau nu remunerată, în afara cazului în care Consiliul, hotărând cu majoritate simplă, acordă o derogare cu titlu excepțional.

La instalarea în funcție, judecătorii își iau angajamentul solemn de a respecta, pe durata funcției lor și după încetarea acesteia, obligațiile care decurg din această funcție, în special îndatoririle de a da dovadă de onestitate și de discreție în acceptarea anumitor poziții sau avantaje, după încetarea funcției lor”, mai transmite MJ.

Vedeți întregul comunicat AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel