Moartea lui Patzaichin, „o mare tragedie pentru Delta Dunării“. Țibuleac (AMDTDD): Lupta lui va fi dusă mai departe
Autor: Ioan-Radu Gava pe 05 sep, 11:04 | Alte sporturi
Exclusiv

Cătălin Țibuleac, preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD) și guvernator al Deltei Dunării în urmă cu doi ani, a vorbit despre canotorul Ivan Patzaichin, trecut în nefiinţă la vârsta de 71 de ani.

Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari campioni pe care i-a avut România, a murit la vârsta de 71 de ani. Sportivul era cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară, unde a câștigat medalii la edițiile din 1968, 1972, 1980 și 1984. 22 de medalii mondialeare "Amiralul" în palmaresul său, 9 de aur, 4 de argint şi 9 de bronz

De 3 luni, fostul mare sportiv era internat la Spitalul „Elias”, după ce a fost diagnosticat cu o boală incurabilă. Starea lui s-a agravat în ultima lună, iar astăzi a încetat din viață (citește continuarea AICI).

Într-un interviu pentru DC News, Cătălin Țibuleac, preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD) și guvernator al Deltei Dunării în 2019, a vorbit despre moștenirea lăsată de mare sportiv:

„Este o mare tragedie pentru România, pentru sportul românesc și pentru Delta Dunării. Ivan Patzaichin a fost un om deosebit, un om care a înțeles ce înseamnă Delta Dunării, ce înseamnă să iubim natura. Pe lângă faptul că este unul dintre cei care a sprijinit înființarea Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării și funcționarea ei, este și un bun prieten, iar pentru mine pierderea este cu atât mai mare. Pentru noi, ca asociație, dar și pentru Deltă în sine, pierderea lui Ivan Patzaichin este o mare tragedie vis-a-vis de ceea ce se va întâmpla mai departe

Este evident că ideile lui Ivan vor fi duse mai departe, acest concept al pescaturismului, al ecoturismului este ceva de care Delta Dunării are nevoie pentru a se însănătoși, pentru a o păstra și pentru a o avea în anii care urmează. Această luptă pe care Patzaichin a dus-o în acești ani va fi continuată mai departe de Asociația noastră, cât și de comunități, de locuitorii Deltei Dunării și de toți cei care sunt responsabili, iubesc Delta și cărora Ivan Patzaichin le va rămâne în memorie și în faptele lor mai departe“, a precizat, pentru DC News, Cătălin Țibuleac, președintele AMDTDD.

Cum şi-a bătut joc un USR-ist din Sulina de Ivan Patzaichin

Ivan Patzaichin a fost numit la finalul anului trecut şef al comisiei care urma să desemneze noul guvernator al Deltei Dunării, după ce această misiune a revenit celor de la USR-PLUS. 

Cu toate astea, nu toţi useriştii au fost de acord cu această numire, iar liderul filialei USR Sulina chiar l-a atacat fără menajamente pe cel poreclit Amiralul.

Preşedintele filialei, Mirel Constantin, despre care site-ul catavencii.ro afirma că este "un individ cu recunoscut trecut și prezent de braconier, secondat de o mână de membri și membre de partid", a lansat un atac direct la adresa lui Patzaichin, chiar în postarea de pe reţelele de socializare în care Dacian Cioloş anunţa schimbarea. 

Acesta a spus că ”Ivan Patzaichin membru în comisia de desemnare a guvernatorului ARBDD  este sinonim cu lupul paznic la oi”. În plus, în spaţiul virtual au mai fost distribuite şi alte informaţii false despre firme cu care nu doar că Ivan Patzaichin nu are legătură, dar care nici nu există (citește continuarea AICI). 

Alte sporturi Vezi toate articolele
Crossuri parteneri