"Chiar am fost foarte surprins pentru că a devenit un fel de muzeu. Seară de seară avem peste 3.000 de turiști care vin la noi mereu cu cuvinte frumoase. Am vrut să fac o afacere și mi s-a spus că ce am făcut eu în 6 luni de zile nu au făcut alții în 30 de ani. Sunt un om cu voință și ambiție și am un scop foarte clar când trebuie să duc ceva până la capăt. Este foarte important să facem totul cu implicare morală, înainte de a fi o implicare financiară. Cu toții avem obligația față de România să îmbrăcăm țara asta în costumul de mire sau mireasă.
Complexul din Olimp l-am reabilitat în 6 luni de zile. Eu am făcut proiectul direct. Dimineața la 6 proiectam, la ora 7 eram în fața unui număr de 500 de persoane explicând la fiecare ce să facă și așa am putut avea în mână toate butoanele ca să fac față. Partea financiară, construcția, arhitectura, totul a fost în mâna mea. Cu calm, implicare am putut să onorez acest moment în 15 iulie. Am avut vizitatori și din Miami. Este foarte frumos, este de impact pentru economie și mai ales pentru turism. Cred că aceste exemple trebuie repetate mai des.", a declarat Mohammad Murad în exclusivitate pentru DC NEWS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc