Un militar din Garda de Onoare a Jandarmeriei Române a cântat la pian Imnul de stat la 1700 de metri altitudine, pe Vârful lui Roman, din Munții Căpățânii, în județul Vâlcea.
„Cu rădăcinile adânc înfipte în pământul istoriei, poporul român este un miracol, după cum spunea Gheorghe I.Brătianu. Să-l trăim zi de zi cu toată fiinţa noastră, iar azi, când sărbătorim una dintre clipele de graţie ale istoriei sale să-i spunem României la mulţi ani, o urare rostită ca un legământ. Să fim uniţi, să fim solidari să fim puternici”, este mesajul transmis de jandarm la finalul momentului dedicat zilei de 1 Decembrie.
Imaginile au fost publicate pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Române, care au venit însoțite de un mesaj pentru români:
„Pe oricare munţi ne-ar purta paşii, la malul oricărei mări ne-am afla, dacă am ajunge locuitori ai oricărei capitale sau ne-am retrage într-un sat din oricare ţară, am putea să fim aproape unii de ceilalţi în orice moment, amintindu-ne că suntem români. Poporul nostru a dovedit în repetate rânduri profunzimi nebănuite, precum ale mării. A rămas puternic pe dinaintea numeroaselor vitregii întâmpinate de-a lungul timpului, precum munţii. Solidaritatea ne-a ajutat să izbândim. Am rămas uniţi, reuşind, astfel, să trecem peste dificultăţile oricărei perioade, ceea ce ne oferă speranţa că vom depăşi greutăţile de acum aşa cum le-am depăşit şi pe cele din trecut. La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video