Urmărește emisiunea live
Monica Anisie, probleme la o materie în timpul şcolii. "Am avut un profesor foarte sever"
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Monica Anisie, ministrul Educaţiei, a spus care a fost materia care i-a pus cele mai mari probleme în timpul şcolii. 

„Nu am fost foarte atrasă de o anumită disciplină pe care am studiat-o în liceu, nu știu de ce nu mi-a plăcut, dar atunci, la momentul respectiv, nu eram așa atrasă de disciplina respectivă, este vorba de Fizică. Nu știu să spun acum care era motivul atunci, dar la momentul acela așa simțeam, că nu sunt atrasă de Fizică poate și pentru faptul că în gimnaziu am avut un profesor foarte sever și am învățat mai mult pentru că era profesorul foarte sever și probabil că la liceu mă așteptam să fie altceva decât la gimnaziu”, a spus Anisie, care în prezent este profesor de Limba și Literatura Română la Colegiul Național „Tudor Vianu” din Capitală, conform edupedu.ro

Ca o coincidenţă, fizica este chiar materia pe care o preda Klaus Iohannis în SIbiu, înainte să devină preşedinte. 

Anisie a absolvit actualul Colegiu Național “Gheorghe Șincai” din București în anul 1992, potrivit CV-ului său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel