Pentru a fi cât mai pregătite având în vedere amploarea tot mai mare a pandemiei şi în Irlanda, autorităţile au solicitat conducerii Muzeului de Artă Modernă din capitala Dublin să le permită folosirea terenurilor aparţinătoare, în caz de nevoie. Potrivit theartnewspaper.com, conducerea muzeului a răspuns afirmativ solicitării.
”Dată fiind gravitatea situaţiei şi natura solicitării primite, frumuseţea solemnă a curţii este adecvată. Ne gândim cu profundă compasiune şi respect la familiile celor care vor avea nevoie de acest spaţiu în viitorul apropiat.”
Muzeul este închis
Muzeul de Artă Modernă din Dublin este închis publicului din 12 martie. El se află în „Royal Hospital Kilmainham", o clădire de secol XVII, fostă casă pentru militarii pensionari. Imobilul dispune de o curte largă şi de terenuri extinse. Amenajarea unei morgi într-un spaţiu impropriu este, în prezent, specifică tuturor ţărilor care se confruntă cu numărul foarte mare de decese cauzate de coronavirus. Alte state au ales în acest sens hambare de avioane, parcuri, patinoare, numai să poată să facă faţă situaţiei.
Irlanda este în carantină
Irlanda a intrat în carantină în 28 martie, iar în 2 aprilie avea un număr de peste 4600 de infectaţi cu Covid-19, respectiv peste 135 de morţi. Cele mai multe cazuri sunt în Dublin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Noi împotriva noastră. Zodia care se confruntă cu introspecții intense sub influența Lunii Pline
- Chirieac arată partea bună a noii curse pentru Capitală: Nu mai hotărăsc alții. Bucureștenii să aleagă!
- Care sunt șansele ca inteligența artificială din viitor să nu se lase condusă de om. Prof. Duțu: Am asista la încă o catastrofă asupra vieții pe planetă, deși n-ar fi prima