Muzicienii independenți români creează sindicat. Toate detaliile aici
Autor: Neagoe Narcis-Florentin pe 04 mai, 08:31 | Muzica

Artiștii români independenți vor putea să se înscrie în Uniunea Națională a Muzicienilor Independenți din România.

Artiștii români independenți vor putea să se înscrie în Uniunea Națională a Muzicienilor Independenți din România, se arată într-un comunicat. Noul sindicat de tip federativ va fi înființat de un grup de inițiativă format de 100 de muzicieni independenți din România.

„Un grup de inițiativă constituit din 100 de muzicieni independenți activi anunță intenția de a înființa Uniunea Națională a Muzicienilor Independenți din România (UNMIR), sindicat național de tip federativ.

Principii fundamentale: incluziune, solidaritate, respect

 

Uniunea își propune să definească statutul muzicianului independent în România, să realizeze un recensământ al muzicienilor independenți din țara noastră, să reprezinte și să protejeze interesele membrilor săi, principiile fundamentale fiind incluziunea, solidaritatea și respectul", se arată în comunicatul UNMIR.

„Ne-am dat cu toții seama în această perioadă de stare de urgență că activitatea noastră e prima care este afectată și ultima care își revine într-un asemenea caz, de aceea trebuie să fim constituiți într-un organism care să fie un partener social pentru guvernanți", transmite inițiatorul proiectului, Florentin Milcof.

Declarația de principii a grupului care va iniția UNMIR poate fi accesată AICI, iar lista celor 100 de membri poate fi consultată AICI.

Te-ar putea interesa și ....
Muzica Vezi toate articolele
Crossuri parteneri