NASA a prezentat costumul spaţial ce va fi purtat de astronauţi pe Lună
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
NASA a prezentat miercuri două noi prototipuri ale unor costume spaţiale concepute pentru a fi purtate de toţi astronauţii, bărbaţi sau femei, care vor explora Luna, informează Live Science.

În cadrul unui eveniment organizat la cartierul general al agenţiei, şeful NASA, Jim Bridenstine, alături de inginerii care au lucrat la aceste prototipuri, au prezentat noua generaţie de costume spaţiale destinate programului Artemis al NASA, care vizează şi trimiterea primei femei pe Lună până în 2024.

"Mergem pe Lună până în 2024 şi dorim (ca această misiune) să fie sustenabilă", a declarat administratorul NASA Jim Bridenstine, adăugând că noile misiuni pe Lună vor oferi şi ocazia testării unor noi tehnologii ce vor fi folosite pentru a-i trimite pe astronauţi şi mai departe în Sistemul Solar. "Obiectivul ultim este să ajungem pe Marte. Iar pentru a ajunge pe Marte, trebuie să folosim Luna ca teren de pregătire".

Pentru a îndeplini aceste obiective ambiţioase, NASA ştie că este nevoie de o nouă generaţie de costume spaţiale de mărime universală, care să poată fi purtate de astronauţi bărbaţi şi femei.

"Kristine poartă un costum spaţial care li se va potrivi tuturor astronauţilor care vor merge pe Lună", a prezentat-o Bridenstine pe inginerul spaţial Kristine Davis, de la Centrul Spaţial Johnson al NASA, care a participat la realizarea noilor prototipuri şi care a urcat pe scenă îmbrăcată cu un astfel de costum spaţial.

Cele două prototipuri prezentate de NASA au fost concepute pentru două activităţi separate ce vor fi desfăşurate de echipajul aflat în misiune pe Lună. Unul dintre ele, denumit Exploration Extravehicular Mobility Unit (xEMU), în culorile steagului american, a fost purtat de Kristine Davis la prezentare şi este conceput pentru activităţi extravehiculare pe suprafaţa selenară. Cel de-al doilea, denumit Orion Crew Survival System, de culoare portocalie, este un costum ce se poate presuriza şi va fi purtat de astronauţi la lansarea în spaţiu în noua capsulă Orion. Acest costum a fost purtat la eveniment de inginerul NASA Dustin Gohmert.

Un nou costum pentru Lună

xEMU va fi primul costum spaţial purtat de oameni pe suprafaţa Lunii de la încheierea programului de misiuni Apollo, în anii '70. Costumul prezintă o serie de îmbunătăţiri, atât faţă de costumele din perioada Apollo, cât şi faţă de costumele purtate de astronauţi atunci când desfăşoară activităţi extravehiculare pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Una dintre principalele îmbunătăţiri este legată de mărime şi de modul în care acest nou costum este conceput să se potrivească tuturor astronauţilor, bărbaţi sau femei, indiferent de talia acestora. De asemenea, noul costum le conferă astronauţilor un nivel de mobilitate mult mai mare decât modelele precedente şi, nu în ultimul rând, este şi mai confortabil.

"Mobilitatea este extrem de importantă", a comentat astronautul NASA Kate Rubins, care a asistat la prezentare. "Dacă trebuie să ridici o rocă... dacă amplasezi un instrument ştiinţific, atunci ai nevoie de mobilitatea trunchiului superior".

Astronauţii de pe ISS folosesc costume EMU pentru activităţile extravehiculare. În cazul acestui tip de costume, proiectarea şi construcţia trenului inferior nu este atât de importantă pentru că astronauţii de pe ISS nu-şi folosesc picioarele în cadrul activităţilor extravehiculare. De cealaltă parte, trenul inferior al costumului xEMU, proiectat pentru deplasarea pe Lună, este de importanţă maximă. Inginerii NASA susţin că trenul inferior al noilor costume este o îmbunătăţire radicală faţă de costumele din epoca Apollo, costume cu o mobilitate redusă ce le permitea astronauţilor doar să "ţopăie" pe suprafaţa selenară.

În plus, datorită unei tehnologii îmbunătăţite de filtrare a dioxidului de carbon din respiraţie, astronauţii vor putea să-şi petreacă mai mult timp desfăşurând activităţi extravehiculare - noile costume au o autonomie de 8 ore, plus încă o oră de rezervă. De asemenea, cusăturile şi îmbinările noilor costume sunt concepute special pentru a preveni problemele care pot apărea de la praful selenar.

Costumul portocaliu pentru capsula Orion

Costumul pentru lansarea şi aterizarea capsulei Orion prezintă, de asemenea, o serie de îmbunătăţiri faţă de variantele mai vechi. Principala caracteristică a noii variante este capacitatea de a se presuriza, în caz de nevoie.

Spre exemplu, conform lui Gohmert, dacă s-ar produce o depresurizare accidentală pe staţia orbitală sau într-o capsulă de transport, costumul se presurizează automat şi îi poate menţine pe astronauţi în siguranţă timp de până la 6 zile.

Noul costum destinat echipajelor capsulei Orion este de culoare portocalie, urmând tradiţia începută cu costumul Advanced Crew Escape Suit (ACES) în perioada navetelor spaţiale. Culoarea a fost aleasă pentru o cât mai bună vizibilitate.

One size fits all

Una dintre principalele caracteristici ale noilor costume este că se potrivesc şi pentru bărbaţi şi femei, indiferent de conformaţia fizică. Pentru a obţine acest lucru, inginerii NASA au conceput noile costume să fie modulare. Astfel, un costum este alcătuit din mai multe module ce se pot asambla şi dezasambla. Modulele au dimensiuni diferite şi, în cel mai scurt timp, costumul ce a fost purtat de un bărbat de 1,90 m poate fi adaptat prin schimbarea câtorva module pentru a fi purtat de o femeie de 1,65 m.

În plus, confortul astronauţilor care poartă aceste costume nu trebuie neglijat, conform lui Amy Ross, coordonatoarea proiectului xEMU de la Centrul Spaţial Johnson, aparţinând NASA.

"Planul nostru este să ajungem pe Marte. Planul nostru este să-i punem pe astronauţi să lucreze foarte mult timp în aceste costume şi în consecinţă costumele, aceste instrumente, trebuie să fie cât mai confortabile şi să nu prezinte niciun risc de accidentări", a subliniat Amy Ross.

NASA va trimite pentru testare un costum xEMU pe ISS şi două pe suprafaţa Lunii, în următorii 2 ani, conform lui Chris Hansen, şeful biroului pentru Activităţi Extravehiculare al NASA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel