Naționala feminină de handbal se reunește în absența lui Adi Vasile, bolnav de Covid-19
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Naționala feminină de handbal se va reuni săptămâna viitoare pentru un stagiu de pregătire a turneului preolimpic din luna martie. 

La acțiunea de reunire a lotului național de handbal feminin nu va participa antrenorul principal Adrian Vasile, depistat pozitiv cu Coronavirus. În aceste condiții Cristina Neagu & Co vor efectua săptămâna viitoare un stagiu de pregătire de patru zile, la București, sub comanda „secundului” norvegian Bent Dahl.

Chiar dacă nu va fi prezent alături de echipă, selecționerul a stabilit programul de pregătire și se va afla permanent în legătură cu echipa și cu staff-ul său.

„Este foarte importantă această perioadă de pregătire. Fiecare zi pe care o vor petrece împreună va fi de folos. Vor fi patru zile în care ne vom concentra pe noi, dar vom analiza și adversarele din turneul preolimpic și ne vom pregăti împotriva atuurilor pe care cele trei echipe le au. De la prima acțiune pe care am avut-o, fetele au studiat materialele pe care le-au primit și acum vom pune în practică ceea ce am văzut în materialele respective”, a spus Adi Vasile, selecționerul naționalei feminine de handbal a României, pentru site-ul oficial al Federației Române de Handbal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel