Vor fi spectacole ale unor teatre din Franţa, Germania, Moldova, Polonia, Slovacia, Spania, Turcia şi România, potrivit unui comunicat de presă remis, joi, AGERPRES, de conducerea Teatrului Tineretului din Piatra-Neamţ, organizatorul festivalului.
Tema acestei ediţii este SUCCES şi se doreşte a fi o invitaţie la meditaţie, în cheie critică şi ironică, asupra poveştilor de şi despre succes ale societăţii de astăzi şi din trecutul recent, se menţionează în comunicatul de presă.
Ne dorim ca Festivalul să fie un punct de întâlnire pentru generaţii diferite de artişti şi de spectatori, pentru oameni de teatru din diverse părţi ale Europei, pentru experienţe şi perspective provocatoare atât pentru teatru, cât şi pentru alte arte (film, muzică, dans, arte vizuale), se arată în comunicat.
O parte dintre spectacole vor fi prezentate şi în municipiul Roman, după ce anul trecut s-au jucat spectacole şi la Tîrgu Neamţ.
În cadrul festivalului vor avea loc 29 de spectacole, 4 concerte, 5 ateliere, 4 lansări de publicaţii, 2 proiecţii de film documentar şi 24 de sesiuni de discuţii cu publicul.
Din selecţia festivalului fac parte spectacole de dramaturgie contemporană care pun în discuţie subiecte de interes pentru societatea de azi, teatru documentar, spectacole semnate de regizori sub 30 de ani, proiecte artistice cu componentă educaţională, spectacole pentru public tânăr şi foarte tânăr.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”