Conform unui comunicat, pe sensul de intrare au fost aproximativ 44.000 persoane cu 15.600 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire - 41.600 persoane cu 15.400 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 26.900 de persoane şi 13.800 de mijloace de transport (5.400 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 12.200 de persoane cu 6.700 mijloace de transport.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi 'frontiera verde' - poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 47 de fapte ilegale (19 infracţiuni şi 28 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 248.900 de lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 15.400 de lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a 90 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 12 cetăţeni români din diferite motive legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!