Gaură neagră în Sănătate. Nelu Tătaru: Mafia există pentru că legislația permite. Sac fără fund
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru a făcut o serie de acuzații despre sistemul medical din România. El susține că oricât de mare ar fi bugetul pentru sănătate, banii tot ar fi insuficienți.   

Fostul ministru susține că reforma sistemului medical din România este foarte necesară și depinde în primul rând de factorul politic, care nu mai trebuie să se urce „pe sănătate și învățământ”. 

„Avem nevoie de recunoașterea că avem probleme - fiind necesară modificarea legislației-  legate de corectitudinea unor examene. Modificarea legislației se impune în acest moment. Dar, dincolo de legislație, rămâne partea umană, am întâlnit colegi nedreptățiți, cum am întâlnit și oameni care au ajuns pe anumite căi în anumite posturi. Cel mai strigător la cer este că sunt în posturi-cheie, care controlează sănătatea românului. 

"Obișnuim să mergem pe populism"

Încă înainte de scrutinul electoral din toamnă, îmi întrebam niște colegi, în vâltoarea lui noiembrie, cu 10.000 de cazuri pe zi, cu 1.300 de pacienți în Terapie intensivă, dacă, după acest tumult electoral, vom avea capacitatea să facem o reformă într-un an și jumătate, cat de nepopulară ar fi ea, pentru a putea demonstra în următorii doi ani și jumătate, până la scrutinul din 2024, că am ales varianta corectă, chiar dacă a fost un pic mai drastică. 

Acum, când am ajuns în Parlament, președinte al Comisiei de sănătate, am pus aceeași întrebare. Răspunsurile nu au fost foarte convingătoare. Încă obișnuim să mergem pe populism, să ajustăm niște legi pentru a câștiga pe moment. Nu cred că aceasta este soluția. În condițiile în care, într-adevăr, ne asumăm o reformă, o putem face și într-un an și jumătate. În condițiile în care nu ne asumăm, vor trece multe legislaturi ca să putem vedea ceva nou. Putem face această reformă, trebuie să existe voință și acel moment în care politicul nu se urcă pe sănătate și învățământ.”, a declarat Nelu Tătaru în cadrul emisiunii „Legile puterii” de la RealitateaPlus.

"Sistemul medical devine un sac fără fund"

Nelu Tătaru susține că problemele din sistemul de sănătate al României există din cauza faptului că legislația permite acest lucru.

"Problemele și mafia din Sănătate există încă pentru că legislația permite. Avem o lege a sănătății care are peste 2.000 de amendamente în aproape 15 ani. Fiecare a făcut un amendament într-o perioadă în care-i convenea. Avem o lege-mamut care nu mai corespunde astăzi și care permite.

În acest moment, din punctul meu de vedere, oricât am introduce în sistemul sanitar nu ar ajunge, este un sac fără fund, dacă nu intervenim la management, dacă nu intervenim în folosirea acestor bani, va fi o gaura neagră în sistemul medical românesc. Să lăsăm deoparte politicul în sănătate și în educație, spuneam că această pandemie a mers destul de bine până când politicul a intervenit.” a mai adăugat Nelu Tătaru, scrie Realitatea.net.

VEZI ȘI: Nelu Tătaru scoate ”mizeria” din Guvern la suprafață: 10-15% din minister lucrează. Restul sunt interese proprii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel