Nelu Tătaru, luat la întrebări din PNL. ”Au dovedit că nu pot fi cumpărați”
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres
Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Sănătăţii informații privind capacitatea sistemului medical românesc, în special a resurselor umane, de a face faţă unui nou potenţial val pandemic.

”Deficitul de personal din sistemul medical nu este un lucru nou. Cu toate măsurile populiste luate de PSD pe ultima sută de metri, medicii au continuat să plece din țară, dovedind că nu pot fi cumpărați doar cu o mărire de salariu. Ei au nevoie de sisteme performante de îngrijire a sănătății, de condiții de muncă decente, de materiale și echipamente medicale, de acces la noile tehnologii medicale etc. Pandemia de SARS-COV 2 a solicitat medicii mai mult ca niciodată. Doar măsurile guvernului PNL au făcut ca spitalele să nu cedeze în fața deficitului de personal, iar infecțiile și decesele să fie relativ scăzute, comparativ cu cele din alte state ale lumii. Însă, dacă un al doilea val de infectări cu noul coronavirus este, mai mult sau mai puțin, de neevitat, după cum apreciază Organizația Mondială a Sănătății, presiunea asupra personalului medical va crește iar", a declarat parlamentarul PNL, conform unui comunicat de presă. 

În acest context, deputatul Dumitru Oprea a cerut Ministrului Sănătăţii informaţii privind măsurile avute în vedere pentru diminuarea fenomenului migraţiei în rândul medicilor români, dar și informații privind capacitatea sistemului medical românesc de a face față unui nou val de COVID-19. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel