Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi seara că la acest moment se estimează un vârf al numărului de cazuri de persoane cu COVID-19 de circa 10.000-12.000, care însă se poate modifica, în funcţie de evoluţia din următoarele două săptămâni, considerate "grele".
Rămânem în registrul celor 10-12.000 de cazuri
"Rămânem în registrul celor 10-12.000 de cazuri, la vârf, dar acest număr se poate modifica, în perioada următoare. Avem două săptămâni grele, urmând ca după trei săptămâni să vedem efectul celor două săptămâni ca număr de cazuri. Noi sperăm ca acest număr de cazuri să nu fie crescut violent", a afirmat Nelu Tătaru, într-un interviu la Digi24.
Suntem pregătiţi pentru fiecare pas
El a spus că, în acest moment, în funcţie de afluxul românilor din afara ţării, precum şi de evoluţia focarelor, există o creştere moderată a numărului de cazuri de la o zi la alta, precum şi o creştere moderată a numărului de cazuri critice, care necesită ventilaţie.
"Noi suntem pregătiţi pentru fiecare pas pe care îl trecem. În funcţie de evoluţie, putem spune cât poate suporta sistemul sanitar românesc. Noi suntem pregătiţi (...) pentru un anumit număr de cazuri critice. Avem în acest moment 1.723 de paturi de ATI complet utilate, 1.723 de ventilatoare. În cazurile critice, tocmai accesul la ventilatoare este cel care face diferenţa. Nu avem deocamdată foarte multe cazuri pe terapie intensivă sau pe ventilator. Suntem pregătiţi în acest moment pentru numărul de cazuri pe care îl avem, suntem pregătiţi să facem faţă. Rămâne ca evoluţia, explozia sau nu a unui număr de cazuri critice să ne arate în ce măsură sistemul sanitar vibrează sau ajunge la o saturaţie", a precizat Tătaru.
Câte teste se realizează pe zi
Ministrul a adăugat că, odată cu atingerea unui anumit nivel în spitalele suport, se vor putea trata la domiciliu sau în zonele tampon cazurile asimptomatice sau uşoare, iar cazurile grave, critice, pot fi gestionate la terapie intensivă în secţiile de boli infecţioase, de pneumologie, în secţiile de la spitalele judeţene sau de la spitalele private.
"În acest moment, noi avem o capacitate de testare până la 4.000 de teste pe zi, în 55 de puncte, dar avem această capacitate dată de aparate, fiecare punct de testare depinde şi de personal. Clujul de exemplu face 1.000 de teste pe zi, dar sunt spitale judeţene care de-abia au achiziţionat echipamentul necesar, la care chiar dacă capacitatea este de 80 de teste pe zi, nu putem face mai mult de 40-50, având un personal care de-abia se instruieşte", a afirmat Nelu Tătaru, citează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"