Fosilele de Neanderthal dintr-o peșteră din Belgia despre care se crede că aparțin ultimilor supraviețuitori ai speciei lor sunt mai vechi decât se credea odinioară, potrivit unui nou studiu. Cercetarea a apărut în Proceedings of the National Academy of Sciences și a fost realizată de o echipă din Belgia, Marea Britanie și Germania. Co-autorul principal, Thibaut Deviese, de la Universitatea din Oxford și Universitatea Aix-Marseille a declarat pentru AFP că el și colegii săi au dezvoltat o metodă mai clară de preparare a probelor, care a oferit mai multe detalii.
O nouă metodă de datare a probelor
Având deja informații despre momentul în care au dispărut cele mai apropiate rude umane, este considerat un prim pas către înțelegerea mai detaliată despre natura și capacitățile lor, precum și despre motivul pentru care au dispărut. Noua metodă se bazează tot pe datarea cu radiocarbon, considerată mult timp standardul de aur al datării arheologice, dar rafinează modul în care sunt colectate datele.
De asemenea, arheologii au datat specimene neanderthaliene din două situri belgiene suplimentare, Fonds-de-Foret și Engis, găsind vârste comparabile.
Secvențierea genetică a putut să demonstreze că un os de umăr neanderthalian datat anterior cu 28.000 de ani în urmă a fost puternic contaminat cu ADN bovin, ceea ce sugerează că osul a fost conservat cu un adeziv din oase de bovine. Astfel, pe baza informațiilor noi, perioada în care neanderthalienii au dispărut ar putea să fie anterioară celei acceptate până în prezent, precizează ScienceAlert.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"