Noiembrie muzical, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”
Data publicării:
Autor: Flaviu Predescu
WhatsApp
La finalul acestei săptămâni, 9 și 10 noiembrie, începând cu ora 19:00, în Aula bibliotecii vor avea loc două recitaluri de chitară clasică.

Rémi JOUSSELME din Franţa şi PABLO MÁRQUEZ din Argentina/Elveţia sunt doar câteva dintre numele celebre care au adăugat Aula BCU „Carol I" pe lista celor mai frumoase scene din lume. Instituția noastră este alături și în acest an de Asociația Culturală KITHARALOGOS, inițiatoarea Festivalului Internațional „Serile de chitară", care a ajuns reper pentru şcoala chitaristică din România, cât şi pentru publicul iubitor de muzică de calitate. Concertele vor fi transmise în direct, online, pe site-ul enjoytv.ro și pe platformele de facebook și youtube le enjoytv România.

În 2016 s-a desfășurat primul concert marca KITHARALOGOS în Aula BCU „Carol I", iar de atunci, în fiecare an, în luna noiembrie găzduim printre cele mai frumoase recitaluri de chitară. Pot spune că avem o colaborare bună și ne bucurăm că împărtășim aceleași principii solide: promovarea valorilor culturale din zona muzicii clasice și în special chitara clasică. Emil Cioran afirma că „muzica este timp sonor", și „Bucureștii înseamnă pentru mine Fundația Carol" - a declarat Directorul General Mireille Rădoi, într-un comunicat remis de BCU „Carol I".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel