„Nu! De altfel, nici nu și-a propus nimeni să facă așa ceva. Președintele pleacă mâine din țară. Nimeni nu vorbește cu nimeni. (...) Deci, președintele nu este hotărât acum, nu s-a obișnuit cu gândul că domnii de la USR i-au trântit Guvernul”, a spus, luni după-amiază, la Antena 3, Bogdan Chirieac.
„Chestiunea aceasta care vine de la PNL - mai exact PNL este singurul partid politic care își asumă guvernarea - este o prostie fără margini. USR, prin Dacian Cioloș, dorește să-și asume guvernarea, cu Cioloș premier, cu program de guvernare, și cu o coaliție”, a mai spus analistul politic Bogdan Chirieac în aceeași intervenție.
Cioloș, după ce USR l-a propus premier: De acum mingea este în terenul domnului președinte
De acum înainte mingea este în terenul președintelui Klaus Iohannis, a spus Dacian Cioloș, după ce USR l-a propus pentru funcția de premier.
„România are nevoie de guvernare. (...) USR are o propunere atât de program, de măsuri imediate, dar avem și o propunere de premier, în persoana președintelui USR. I-am spus că această propunere este una foarte serioasă și că suntem gata să ne asumăm acest rol. (...) Domnul președinte ne-a spus că nu a primit nicio altă propunere, că pare că partidele fug de această responsabilitate. Ne-a spus că va analiza această propunere foarte serios. De acum înainte mingea este în terenul domnului președinte. Decizia este la dânsul”, a declarat Dacian Cioloș.
De asemenea, a mai spus că președintele Klaus Iohannis nu a reluat criticile la adresa USR în timpul consultărilor și nu le-a spus că nu-și dorește ca USR să mai fie la guvernare.
Ciolacu, după consultări: Ori se creează o majoritate pentru guvern, ori pentru anticipate
Amintim că președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, după consultările cu președintele Klaus Iohannis, că România nu va depăși criza fără o majoritate în Parlament.
„România se află într-o criză socială, într-o criză economică și într-o criză sanitară profundă. Fără o majoritate consistentă, România nu va putea depăși această criză. Ori se creează o majoritate pentru un eventual guvern, ori se va crea o majoritate pentru alegerile anticipate. Din punctul nostru de vedere, al PSD, se va crea o majoritate pentru alegeri anticipate. Nu credem că se va putea crea în acest moment o majoritate”, a spus Marcel Ciolacu, după consultările de la palatul Cotroceni.
De asemenea, Marcel Ciolacu a mai spus că i-a dat asigurări președintelui Klaus Iohannis că tot ce nu va putea face Guvernul interimar se va rezolva în Parlament.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc