Nou SIMPTOM al COVID-19, descoperit de cercetători. Cum îl recunoști. Are legătură cu gustul
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Cercetătorii au descoperit un nou simptom cauzat de infectarea cu Sars-Cov-2.

Cercetătorii americani susțin că au găsit un simptom al infectării cu Sars-Cov-2. După ce s-a aflat deja că multe dintre persoanele infectate își pierd gustul și mirosul, acum specialiștii vorbesc despre prezența gustului metalic în gură, scrie express.co.uk. Noul simptom a fost prezentat într-un studiu publicat în Biblioteca Națională de Medicină a SUA.

"Pentru mulți oameni bolnavi, cu infecții virale ale căilor respiratorii, experiența consumului de alimente și a perceperii aromelor este adesea estompată în mod secundar de rinită și obstrucție nazală. Olfacția retronazală este un proces senzorial care permite oamenilor să perceapă aroma, care este definită ca percepția a tot ceea ce depășește cele cinci dimensiuni gustative ale alimentelor: dulce, sărat, amar, acru și iute.

O femeie afro-americană, în vârstă de 59 de ani, a fost dusă la spital pe 29 martie 2020, ca urmare a dificultăților de respirație, a oboselii și a pierderii poftei de mâncare. S-a constatat că timp de o săptămână femeia nu a avut poftă de mâncare iar atunci când consuma totuși alimente, simțea în gură un gust metalic. La scurt timp, i-a dispărut și mirosul." notează studiul.

Totuși, specialiștii avertizează că prezența gustului metalic ar putea fi provocată și de alte afecțiuni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel