'Pentru pacienţi este extrem de important să aibă acces cât mai devreme la diagnostic şi la terapii moderne, pentru că este dovedit ştiinţific de studiile efectuate în ultimii 25 de ani că începerea cât mai rapidă a tratamentului modificator al evoluţiei bolii determină întârzierea instalării dizabilităţii neurologice, astfel încât pacienţii să poată avea o viaţă cât mai aproape de normal, un timp cât mai îndelungat.'
'Din păcate, deocamdată nu există un tratament care să vindece scleroza multiplă, însă medicamentele nou apărute pot atenua manifestările bolii şi încetini accentuarea dizabilităţii. Astfel, cel mai important obiectiv pe care îl urmărim în tratamentul sclerozei multiple este reducerea progresiei bolii, astfel încât să nu asistăm la scăderea calităţii vieţii pacienţilor cu scleroză multiplă', a declarat medicul neurolog Irene Davidescu, şef secţie neurologie II şi coordonator al Programul naţional scleroză multiplă la Spitalul Colentina, potrivit unui comunicat.
Scleroza multiplă este o boală inflamatorie, dar şi degenerativă, cronică, evolutivă, care afectează ireversibil celulele nervoase din creier şi măduva spinării. Potrivit specialiştilor, această deteriorare afectează transmisia impulsurilor nervoase la nivelul structurilor sistemului nervos central, ducând astfel la apariţia unor semne şi simptome neurologice, unele dintre ele ireversibile în timp (handicap motor, tulburări ale acuităţii vizuale, tulburări de echilibru, tulburări sfincteriene şi sexuale, scăderea funcţiilor cognitive, precum şi tulburări psihiatrice asociate).
Scleroza multiplă primar progresivă (SMPP) este caracterizată de evoluţia constantă a simptomelor şi mai ales a dizabilităţii fizice, în principal prin afectarea mersului, ceea ce scade calitatea vieţii persoanelor diagnosticate cu această formă de boală. Cele mai frecvente simptome sunt scăderea progresivă a mobilităţii membrelor inferioare, dar şi superioare, apariţia contracturilor musculare, precum şi probleme sfincteriene, ce pot apărea în scurt timp de la debutul bolii. Conform statisticilor, această formă a bolii afectează adulţii de peste 40-50 de ani, femeile şi bărbaţii în egală măsură şi reprezintă 10 - 15% din totalul cazurilor de scleroză multiplă.
La nivel global, peste 170.000 de pacienţi diagnosticaţi cu scleroză multiplă au fost trataţi până în prezent cu acest medicament produs de Roche, care este indicat pentru tratamentul sclerozei multiple primar progresive (SMPP), fiind utilizat şi în forma recurent-remisivă (SMRR), pentru care există o serie mai largă de molecule indicate ca terapie de fond.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”