Nouă funcție pentru Viorica Dăncilă! E consilier pe strategie al guvernatorului BNR
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
foto Facebook Viorica Dăncilă
foto Facebook Viorica Dăncilă
Nouă funcție pentru Viorica Dăncilă!

Potrivit Antena 3, Viorica Dăncilă, fost premier al României și lider PSD, a fost numită consilier de strategie al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Pentru angajarea în corpul consilierilor, Viorica Dăncilă a depus un dosar şi a susţinut un interviu.

Fostul premier PSD şi candidat la alegerile prezidenţiale va ocupa, în cadrul BNR, funcţia de consilier pe strategia de sustenabilitate şi energie verde.

Viorica Dăncilă urmează să înceapă programul de la data de 1 iunie 2021.

Totodată, alături de Viorica Dăncilă, în echipa de consilieri ai lui Mugur Isărescu, ar urma să se alăture și fostul premier Petre Roman, conform Antena 3.

Viorica Dăncilă a urmat Liceul Energetic din Ploiești (1978-1982). În 1988 a absolvit Institutul de Petrol și Gaze, Facultatea Forajul Sondelor şi Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi, Ploieşti. „Este și profesia soțului meu, cu care sunt căsătorită de 36 de ani și alături de care am întemeiat familia frumoasă pe care o am astăzi și pe care o iubesc enorm”, spunea Viorica Dăncilă. Primul său loc de muncă a fost în cadrul Petrom, ca inginer petrochimist, iar în perioada 1989-1997 a predat la Liceul Industrial din Videle.

În perioada 2004-2008, Viorica Vasilica a fost președinte al Organizației de Femei PSD Videle și consilier local în aceeași localitate. Din 2005 până în 2009 a fost președinte al Organizației Județene de Femei a PSD Teleorman și membru în Consiliul Național al PSD. Între 2003 și 2011 a fost președinte al Organizației PSD — Oraș Videle.

În ianuarie 2009 e devenit europarlamentar. În ianuarie 2019, Dăncilă a fost numită premier al României și a devenit astfel prima femeie din istoria țării care ocupă această funcție. Mandatul său de premier s-a încheiat după ce Guvernul a fost demis, de Parlament, prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, chiar în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel