Noua programă: Gramatica limbii române, schimbată fundamental. Profesoara Mariana Badea: Nu s-a discutat (aproape) deloc în presă, pentru că nu a interesat pe nimeni
Autor: Anca Murgoci pe 11 sep, 16:09 | Educatie
Exclusiv

gramatică

S-a schimbat gramatica limbii române.  

Noua programă de limba română pentru ciclul gimnazial, aflată de curând în vigoare, impune o altă abordare a gramaticii limbii române prin introducerea de noi termeni, noțiuni, aspecte ale claselor lexico-gamaticale și ale funcțiilor sintactice! 

Clitice anticipate și clitice reluate; calitatea de centru și calitatea de adjunct a claselor lexico-gramaticale, realizări ale părților de propoziție și posibilități combinatorii ale părților de vorbire, substantivele masive și arhigenul, cele cinci conjugări ale verbului, modul prezumtiv, desființarea diatezelor reflexivă și pasivă,  verbele interent reflexive, relația ternară a numelui predicativ, complementul prepozițional sunt câteva dintre noile terminologii și noțiuni. 

„Limba română. Gramatica pentru elevi”, la Editura Badea&Professional Consulting

Pentru ca elevii să înțeleagă mai ușor aceste noutăți, Mariana Badea, profesoara de limba și literatura română, a publicat cartea ”Gramatica actualizată”. Explică și clarifică noile terminologii și concepte - destul de multe - cu care elevii nu sunt obișnuiți, iar în manuale ori nu există deloc, ori sunt doar menționate. 

În finalul cărții, există „EXTRAS DIN ORDINUL MINISTRULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE NR.3393/28.02.2017 - ANEXA NR.2 - PRIVIND APLICAREA NOILOR PROGRAME PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL GIMNAZIAL”, care se referă strict la gramatica limbii române.

Cartea este o gramatică actualizată unică pe piață

Am discutat cu Mariana Badea, autoarea cărții „GRAMATICA ACTUALIZATĂ PENTRU ELEVI”, profesoara de limba și literatura română, pentru a înțelege mai bine contextul schimbării care vizează atât elevii, cât și profesorii.

Anca Murgoci: În ciuda faptului că gramatica limbii române s-a schimbat foarte mult, în presă nu s-a discutat aproape deloc despre acest subiect. Dumneavoastră veniți cu această carte unică pe piață - „GRAMATICA ACTUALIZATĂ PENTRU ELEVI”. Vreau să vă rog să ne explicați de ce este această carte atât de importantă, de altfel fiind și prima carte prin care cineva se preocupă să ne explice schimbările de care se vor lovi elevii. 

Mariana Badea: Nu s-a discutat (aproape) deloc în presă, pentru că nu a interesat pe nimeni, perioada online estompând cu desăvârșire apariția noilor programe și, bineînțeles, a noilor gramatici academice. Eu știu profesori care încă nu au auzit de aceste schimbări. Cartea „GRAMATICA ACTUALIZATĂ PENTRU ELEVI” este importantă pentru că manualele au ignorat aproape total sau nu sunt explicate suficient, iar la examenele naționale se formulează cerințe cu acestea. Copiii nu înțeleg toate cerințele, necunoscând termenii, de aceea notele de anul acesta la proba de limba română au fost mai mici ca niciodată. Nu este normal ca notele la română să fie mai mici decât cele de la matematică. 

Anca Murgoci: Cartea aceasta este de ajutor și profesorilor, nu doar elevilor? 

Mariana Badea: Eu nu-mi permit să mă adresez colegilor profesori, pentru că fac parte din aceeași tagmă. în plus, „Gramatica limbii române pentru gimnaziu”, coordonator Gabriela Pană Dindelegan, este mult mai potrivită pentru a fi studiată de profesori, pentru că și eu am „învățat” câteva luni după gramaticile academice, așa cum am menționat  pe coperta IV a cărții. Eu am scris gramatica, așa cum sunt toate cărțile mele, având în fața ochilor copiii, într-o exprimare adecvată înțelegerii la nivelul lor.

Atenție! Cartea este adresată și persoanelor care vor să dea admitere la Facultatea de Drept, Academia de Poliție, Facultatea de Litere, Facultatea de Jurnalism, Facultatea de Științele Comunicării, SNSPA.

Stați pe DC News pentru că vom continua să prezentăm noutățile gramaticii limbii române explicate de profesoara Mariana Badea.

 

Cartea se poate comanda în mediul online. O puteți găsi în mai multe librării, printre care libris.ro

Educatie Vezi toate articolele
Crossuri parteneri