Ministrul Educației a dat asigurări că interesul major pentru deschiderea școlilor se păstrează în continuare, dar în același timp situația epidemiologică e foarte atent monitorizată.
„Interesul major pentru deschiderea școlilor se păstrează, fiind în același timp foarte atenți cu privire la evoluția epidemiologică, inclusiv în această perspectivă. Interesul major pentru deschiderea școlilor se păstrează, sub rezerva unei analize care se va face în data de 2 februarie”, a transmis ministrul Educației, într-o intervenție telefonică la postul România TV.
Dacă se vor confirma și celelalte cazuri, pentru că până acum au fost testate 5 persoane cu teste rapid, urmează să fie făcute teste PCR iar apoi testele de secvențiere genomică, procedeu tehnico-științific care durează câteva zile, pentru a vedea dacă se confirmă supoziția infectării cu noua tulpină și la celelalte cazuri. În funcție de acest rezultat specialiștii vor lua decizia corectă. Nu stă în dreptul Ministerului Educației să se pronunțe cu privire la aspecte care țin de starea sanitară”, a mai precizat Sorin Cîmpeanu.
Sorin Cîmpeanu a mai adăugat că s-a discutat despre prioritizarea personalului din Educație pentru vaccinare. În ceea ce privește deschiderea școlilor, ministrul a mai adăugat că „factorul determinant este evoluția ratei de infectare. Vaccinarea cadrelor didactice și a personalului din învățământ este un element important, dar nu condiționează decizia”, a conchis Sorin Cîmpeanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- PSD - PNL, candidați separați la Primăria Capitalei. Bogdan Chirieac: Arată limitele coaliției. Ne întoarcem în timp
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană