NOUL AN universitar. Cum va fi la Babeş-Bolyai Cluj. Ce îi așteaptă pe studenți
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Sistemul hibrid gândit de rectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) Cluj, Daniel David, combină varianta clasică acolo unde se poate, cu varianta online.  

Rectorul UBB vrea ca noul an universitar să urmeze un sistem hibrid în care studenţii de anul întâi şi cei din an terminal, din zonele experimentale şi vocaţionale, să îşi desfăşoare seminariile şi lucrările în varianta clasică, cu respectarea condiţiilor de siguranţă.

Pentru ceilalţi ani de studiu şi pentru celelalte domenii, cursurile, seminarele şi laboratoarele vor avea loc online.

Decizia finală însă, va fi anunţată în septembrie, dacă planul va fi acceptat de Ministerul Educaţiei.

„Este un sistem hibrid care combină varianta clasică unde se poate, cu varianta online şi în acelaşi timp vrem cu acest demers să venim cu o nouă pedagogie universitară. Adică la cursuri aş vrea să nu mai prezentăm cursurile în varianta clasică, să le dăm studenţilor cunoştinţe care există oriunde online. Ei să trebuiască să citească înainte şi când vin la curs, să discutăm critic despre cunoştinţele respective, să clarificăm lucrurile care poate sunt mai puţin clare”, a spus Daniel David, rectorul UBB, notează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel