Noul MacBook Pro 13 inch. Apple a renunțat la o tehnologie care a durat 5 ani de dezvoltat
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Apple a anunțat un nou MacBook Pro de 13 inch care va dispune de Magic Keyboard.

Apple a anunțat un nou MacBook Pro de 13 inch care va dispune de Magic Keyboard (tastatură magică, n.r.), conform The Verge. Noul laptop va putea fi echipat cu un procesor Intel de a 10-a generație și începe de la 1.299 dolari. MacBook Pro 2020 marchează finalul unei ere: Apple nu mai vinde laptopuri noi cu mecanismul de tastatură „butterfly", detestat de utilizatori.

Compania californiană a trecut rapid la acțiune pentru a scoate tastatura butterfly din oferta sa. MacBook Pro de 16 inch a fost anunțat în noiembrie 2019, urmat de un MacBook Air care utiliza tot Magic Keyboard, în martie.

Astfel, în doar șase luni, Apple a schimbat întreaga sa linie de laptopuri cu modele care dispun de mecanisme de taste mai performate. În schimb, compania a petrecut cinci ani pentru a concepe tastatura butterfly.

Specificații tehnice

Cel mai recent MacBook Pro de 13 inch va dispune de două sau patru slot-uri USB-C/Thunderbolt 3, o mufă de căști de 3,5 mm, o bară touchscreen interactivă, un senzor de amprentă Touch ID și o tastă fizică „Esc".

MacBook Pro 13 inch va avea până la 32 GB memorie RAM, iar memoria de stocare poate fi extinsă până la 4 TB. Modelul de bază de 1.299 de dolari va avea 256 GB de stocare, dublu față de modelele anterioare, însă nu va dispune de procesorul de a 10-a generație Intel și are doar 8 GB RAM. Pentru încă 8 GB RAM, utilizatorii trebuie să mai plătească 100 de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel