Nu i-a închis pandemia, ci frigul din clase! ”E trist ce se întâmplă la Deva anului 2021!”
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
De luni, o grădiniță din Deva va fi închisă nu din cauza pandemiei și numărului mare de cazuri COVID-19, ci din cauza frigului.

„E trist ce se întâmplă la Deva anului 2021! Ce vedeți mai jos e mesajul transmis părinților de către educatoarea copiilor lor, copii care frecventează una dintre grădinițele din municipiul Deva. De luni se închide grădinița din cauza lipsei căldurii! De fapt, închiderea e doar de procedură, pentru că cei mai mulți dintre copii fuseseră oricum retrași de părinți, majoritarea fiind răciți. Vorbim despre copii cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani, copii care trebuie să stea acasă”, a scris Alin Amititeloaie, miercuri, pe contul de Facebook.

„Acest lucru produce necazuri foarte mari părinților, pentru că nu toți au bunici disponibili să stea cu copiii, nici nu au toți bani să plătească pe cineva să stea cu copiii. Cum se vor descurca părinții? (...)  Nu pot să nu mă întreb care e gradul de suportabilitate al deveanului, până unde e dispus să înghită. Cred că e egal cu media nației, pentru că a înghiți tot ceea ce se întâmplă acum cu țara e din același film cu ce se întâmplă cu Deva”, a adăugat acesta.

Mesajul la care a făcut referire:

1. -imagine fara descriere- (mesaj_facebook_alin_amititeloaie_gradinita_frig_53081200.jpg)

Cursurile față în față, suspendate în trei licee din Capitală

Cursurile față în față din trei licee din Capitală au fost suspendate, a informat, miercuri, Prefectura Capitalei.

„Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) și ale art. 6 alin. (2) și alin. (9) din Ordinul comun – Ministerul Educației (nr. 5338/01.10.2021) și Ministerul Sănătății (nr. 1082/01.10.2021) – pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare, a constatat suspendarea cursurilor cu prezența fizică pentru 3 unități școlare”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Capitalei.

Conform acestuia, este vorba de Colegiul Național Aurel Vlaicu, Liceul Tehnologic Elie Radu și Liceul Tehnologic Mircea Vulcănescu.

Potrivit Ministerului Educației, până miercuri au fost confirmați, la nivel național, cu COVID 16.316 de copii din grădinițe și școli, dar și 5.425 de angajați din învățământ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel