Potrivit surselor Digi 24, reprezentanții USR-PLUS au susținut scenariul în care sunt puse pe masa negocierilor toate funcțiile de prefect din țară și, pe rând, fiecare formațiune poate alege câte una sau câte două funcții de prefect, în funcție de rezultatul obținut la alegerile generale. De cealaltă parte, surse din PNL, citate de Digi 24, spun că Ludovic Orban s-a dus la această ședință cu două variante: fie acestă împărțire să se facă pe fiecare regiune în parte, fie liberalilor să le revină, din start, funcțiile de prefect în județele în care au deja și funcțiile de președinte al Consiliului Județului și pentru celelalte să se ajungă la o înțelegere. Discuțiile pe acest subiect se vor relua peste două zile.
Acesta este un nou blocaj în coaliția de guvernare, care încearcă deja de ceva timp să ajungă la un acord privind prefecții. Până acum, cele trei formațiuni politice au decis doar împărțirea numerică, astfel că PNL va avea 23 de prefecți și 47 de subprefecți, USR PLUS - 14 prefecți, 28 subprefecți, iar UDMR 5 prefecți, 10 subprefecți.
Vezi și: Orban, Barna, Cioloș, Hunor, negocieri de ultim moment. Se decid PREFECȚII și subprefecții
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”