O camionetă a explodat, marți, pe o stradă din Râmnicu Vâlcea, iar două persoane care au suferit arsuri au fost duse la spital. Autoturismul în interiorul căruia se afla o butelie de oxigen și un aparat de sudură era parcat în cartierul Ostroveni.
Pentru gestionarea situației intervin 2 autospeciale stingere, 1 descarcerare, 1 echipaj CBRN, 1 ambulanță SMURD și 2 ambulanțe SAJ. La acest moment, incendiul este lichidat, se efectuează răcirea zonei respective.
Incendiu urmat de explozie
Potrivit ISU Vâlcea, camioneta a luat foc, iar incendiul a fost urmat de explozie. După ce martorii au apelat numărul unic de urgență 112, la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, dar şi autospeciale SMURD.
În urma evenimentului sunt 3 victime conștiente - (1 cu arsuri, 1 rănită de suflul exploziei, 1 cu atac de panică).
Două persoane au suferit arsuri și sunt duse la spital de ambulanțe SAJ. O altă persoană a suferit un atac de panică, daar după ce a primit îngrijiri medicale la fața locului a refuzat transportul la spital.
Deocamdată nu se cunoaște cauza izbucnirii incendiului urmat de explozie, potrivit Mediafax.
Din informațiile preliminare, suflul exploziei a afectat atât apartamentele de la un bloc din vecinătate (geamuri sparte), cât și 3 autoturisme.
Inspectorul-șef ISU Vâlcea, detalii despre incident
Inspectorul-șef ISU Vâlcea, colonelul Dan Pascaru, a informat la ora 11:00 că 'incendiul este lichidat.'
'A fost anunțat la 10:23, iar la 10:52 a fost lichidat. Au fost afectate două autoturisme. Într-un autoturism s-a produs o explozie, care l-a afectat pe cel de lângă. De asemenea, mai sunt trei autoturisme avariate, ca urmare a suflului exploziei. Deci, în total, cinci autoturisme.', a explicat colonelul Dan Pascaru, la Antena3, în cadrul buletinului de știri prezentat de Andreea Dumitrache.
Trei victime după explozia de la Râmnicu Vâlcea
'Ca și date preliminarii, avem trei victime. O victimă cu atac de panică și alte două victime, una cu arsuri pe spate și cealaltă un traumatism membru superior. Toate victimele sunt în afara oricărui pericol, dar verificăm în zonă.', a precizat colonelul.
O altă explozie a avut loc în urmă cu o lună și jumătate, la Arad
Reamintim că afaceristul Ioan Crișan a murit pe data de 29 mai, în urma unei explozii a mașinii în care tocmai se urcase. Părea o zi obișnuită de sâmbătă, iar omul, cu puțin timp înainte să moară, și-a băut cafeaua în parcarea unui supermarket din Arad.
Nu se știe nici până în prezent cine este asasinul sau asasinii. Cert este că în mașina afaceristului au fost găsite două probe de ADN. Una dintre ele îi aparține lui Ioan Crișan, iar cealaltă nu apare în baza de date din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană
- Femeia, arătată cu degetul în cuplurile infertile. Cifrele care scot la iveală adevărul: Doar o treime dintre cazuri
- Semnal de alarmă către părinți. Ce gest periculos au ajuns să facă tinerii la trecerea de pietoni