O crimă din 1989, rezolvată cu cea mai mică mostră de ADN din istorie
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
O crimă de acum 1989 a fost rezolvată prin cea mai mică mostră ADN din istorie.

Moartea din 1989 a unei fete de 14 ani în orașul american Las Vegas a fost rezolvată prin cea mai mică mostră de ADN din istoria acestui tip de cazuri, spun experții. Conform BBC, cazul uciderii lui Stephanie Isaacson a fost ținut la rece până când noile tehnologii au permis testarea unei mostre infime de ADN: echivalentul a doar 15 celule umane.

Poliția a anunțat, miercuri, că au identificat suspectul care ar fi ucis-o pe Stephanie prin utilizarea secvențierii genomului și date publice de genealogie. Ucigașul a murit în 1995. „Mă bucur că am descoperit cine a omorât-o pe fiica mea”, a transmis mama lui Stephanie într-un comunicat. „Niciodată n-am crezut că va fi deslușit”.

Ce s-a întâmplat acum trei decenii?

Acum 32 de ani, trupul neînsuflețit al tinerei a fost descoperit în apropierea rutei pe care o urma să meargă la școală în Las Vegas, Nevada. Aceasta a fost atacată și strangulată. În 2021, poliția a reușit să reînceapă cercetările în această speță după o donație din partea unui localnic. Aceștia au trimis mostrele ADN rămase unui laborator din Texas care se specializează în analiza probelor din cazurile care nu mai sunt de actualitate.

În general, testele ADN pentru consumatori colectează în jur de 750 – 1.000 de nanograme de ADN într-o mostră. Aceste mostre sunt urcate pe site-uri publice care se specializează în istorie și origini. Însă la locul unei crime sunt descoperite poate câteva zeci sau sute de nanograme de ADN. În cazul de față, au fost descoperite doar 0,12 nanograme de ADN, adică aproximativ 15 celule.

Suspectul a fost identificat printr-un verișor

Prin analiza bazelor de date publice cum ar fi Ancestry.com sau 23andMe, cercetătorii au putut să-l identifice pe vărul suspectului. Eventual, aceștia au făcut legătura între mostrele de ADN și ADN-ul lui Darren Roy Machand. Amprenta biologică a acestuia încă era prezentă în arhivele poliției de la o ucidere din 1986, astfel că s-a putut face potrivirea. Acesta nu a fost niciodată condamnat și s-a sinucis în 1995.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel