O elevă propune SCHIMB DE EXPERIENŢĂ între profesorii de la sat şi cei de la oraş
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
O elevă din Bucureşti propune un schimb de experienţă între profesorii din mediul rural şi cei din mediul urban, pentru a creşte calitatea educaţiei în România. 

"Cred că așa cum se face cu elevii din două țări, schimbul de experiență, m-am gândit că se poate încerca un proiect cu profesorii în acest caz în care profesorii de la oraș să se schimbe cu profesorii de la sate sau de la țară și să încerce felul lui de a preda. De exemplu profesorii de la oraș, care probabil au mai multe documente sau mai multe materiale cu care pot să desfășoare ora, să-i ajute pe copiii de la țară și să vadă dacă le este mai ușor copiilor din medii mai puțin favorizate, să înțeleagă mai bine materia și cei de la sate să vină la oraș și să încerce prin modul lor, care mi se pare câteodată că este mult mai simplu și mai bun – dau exemple mult mai corect și mai bune, să vină la oraș și să le predea copiilor de la oraș.

De când am intrat la liceu eu și cu mai mulți colegi din clasa mea am realizat că există o problemă în sistemul de învățământ, nu doar al României poate și în alte țări, dar este vorba despre bullying-ul dintre profesori și copil pentru că de obicei se vorbește peste tot despre bullying-ul dintre elevi, dar nu se vorbește sau nu se pune amprenta și pe bullying-ul dinspre profesor spre copil, pentru că există antiteze și acolo și chiar se poate ajunge la lucruri destul de neplăcute.", a declarat Ilinca Rădoi, elevă în clasa a X-a la un liceu din Capitală, conform Edupedu.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel