Dorind să treacă granița ilegal în Ungaria, prin Vama Borș, copila a prezentat o carte de identitate care arăta că e cu 10 ani mai mare. Totul s-a întâmplat luni, după ce pe sensul de ieșire din țară s-au prezentat cinci români aflați într-o mașină înmatriculată în Ungaria.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea a informat că polițiștii de frontieră au făcut descoperirea după ce au constatat că între tânăra prezentă la control și fotografia din document există diferențe vizibile de fizionomie.
'Cu ocazia controlului, unul dintre pasageri, o tânără, s-a legitimat cu o carte de identitate românească din care reieşea că are vârsta de 22 de ani. În urma verificării documentului de călătorie, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între tânăra prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe vizibile de fizionomie, motiv pentru care au fost extinse cercetările', se arată într-un comunicat trimis de biroul de presă al Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, potrivit ebihoreanul.ro.
După primele verificări, polițiștii au constatat că fata, cetățean român, a prezentat cartea de identitate a altei persoane, ea având de fapt 12 ani.
Copila era însoțită de rude și urma să călătorească în Ungaria. Mama minorei a fost chemată de polițiști să o ia acasă.
VEZI ȘI: Un copil de 4 ani a fost ascuns sub o pătură, pe banchetă, pentru a fi scos ilegal din țară
Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Urziceni - I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au depistat un minor ascuns de mama sa sub o pătură, pe bancheta din spate a unui autoturism, pentru a-l scoate ilegal din România, deoarece nu avea documente legale, arată Poliția de Frontieră într-un comunicat.
Duminică, 22 august a.c., în jurul orei 01.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, judeţul Satu Mare, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român conducând un autoturism marca VW, înmatriculat în Spania. Alături de acesta, călătorea ca pasager o femeie, în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în județul Buzău.
Polițiștii de frontieră au descoperit, la controlul mijlocului de transport, un copil de 4 ani ascuns pe bancheta din spate a autoturismului, sub o pătură. (Citește mai mult AICI.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro