O femeie din Iași și-a dat în judecată soțul și a solicitat despăgubiri consistente de la soț, pe motiv că acesta ar fi jignit-o. Totuși, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au respins recent acțiunea formulată de Elena D. în contradictoriu cu Ioan D, scrie BZI.
„Instanța respinge cererea formulată de reclamanta Elena D. în contradictoriu cu pârâtul Ioan D. Respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată”, au precizat judecătorii ieșeni.
Decizia nu este definitivă, ea fiind deja contestată de către ieșeancă. Urmează ca magistrații din cadrul Tribunalului Iași să ia o hotărâre referitoare la acest conflict conjugal.
Procesul dintre Elena și Ioan D. a început pe 10 octombrie 2018. Prin cererea înregistrată pe rolul instanței, ieșeanca a cerut obligarea propriului soț la plata sumei de 20.000 de lei, cu titlu de daune morale.
„Sunt căsătorită de mai bine de 42 de ani cu pârâtul, având împreună doi copii, în prezent majori. În toată această perioadă, am trăit sentimente de teroare, frică, am fost umilită, hărțuită, tratată ca o sclavă. Pârâtul a trăit doar pe bunurile și banii de la mine și de la părinții mei. Am suportat aceste tratamente până în luna august 2017, când am hotărât să merg în pădurea Cetățuia și să coc ardei cu soțul. Când am ajuns la parter, în cutia poștală era un preaviz de la E.ON cu privire la energia electrică, în legătură cu care pârâtul a început să-mi adreseze injurii și jigniri, spunându-mi că nu sunt în stare să fac o verificare a cutiei poștale, pentru ca, ulterior, să afirme că nu va mai vorbi cu mine și se va îngriji singur”, a povestit ieșeanca.
Elena D. le-a mai relatat judecătorilor ieșeni că, de fiecare dată când vorbeau la telefon, soțul ar fi amenințat-o și insultat-o, numind-o „nebună”.
Sursă: BZI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”