O legendă a lui Dinamo se alătură fanilor în susţinerea clubului. "Prea puţin, pentru cât a făcut clubul pentru mine"
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Unul dintre jucătorii de legendă ai lui Dinamo s-a alăturat iniţiativei fanilor şi a devenit membru cotizant. 

"RESPECT, ZOLI!

Fostul mare jucător al lui Dinamo din perioada 1991-1996, Zoltan Kadar, campion cu echipa în '92, s-a înscris în ProgramDDB.

Zoli este acum antrenor la un club de tradiție din Elveția, Grasshopers Zurich, care de foarte mulți ani caută un investitor. Și să nu uităm că vorbim despre o țară unde există interes pentru fotbal și foarte mulți oameni cu bani.

”Grasshopers caută de vreo 15 ani investitori, a sperat că o să găsească niște investitori din Elveția, dar nu a găsit. Noi am fost în ultimii 5 ani foarte aproape de faliment”

Legenda lui Dinamo n-a stat pe gânduri când a auzit de Programul DDB și de eforturile noastre de a salva DInamo:

„De o săptămână sunt membru DDB. Până acum nu am știut că există așa ceva. Dar cum am aflat, m-am și înscris cu mare plăcere. Am plătit pe un an, dar o să plătesc până ies la pensie și după aceea.

Cotizația reprezintă o sumă foarte mică, față de cât a făcut Dinamo pentru mine.”

Cuvintele lui Zoltan sunt o adevărată provocare pentru toți foștii jucători care consideră că Dinamo a făcut ceva pentru ei.

Speranța noastră este că într-o zi, Proiectul Socios va fi atât de puternic încât vom putea să ne ocupăm de fostele glorii, să avem grijă să fie onorate așa cum se cuvine.

Dar până atunci, trecem printr-un moment în care ajutorul și mesajul lor este foarte important pentru existența lui Dinamo și pentru creșterea acestui proiect.

Pașii pentru înscriere sunt foarte simpli: Intri aici www.programddb.ro, introduci datele, faci plata cotizației și ești acționar la Dinamo.

Deocamdată acționar minoritar, dar atunci când vom ajunge la 10.000 de membri, aceștia vor fi acționarii majoritari ai lui Dinamo.", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a "Peluzei Cătălin Hîldan"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel