”O MAMĂ își bate copilul în ultimul hal!” Adele Chirică, cuvinte sfâșietoare: E peste tot...
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Adele Chirică foto Facebook
Adele Chirică foto Facebook
Adele Chirică, mama lui Davis, diagnosticat cu sindromul Dravet, şi președinta Asociației pentru Dravet și alte epilepsii rare, a reacționat, luni, după apariţia unor imagini în care o fetiţă este bătută de mama ei. În acest caz, a fost sesizată şi Protecţia Copilului.

„Am încercat cât am putut să mă feresc de cazul fetiței bătută cu bestialitate de către... MAMA ei. Astfel de situații mă revoltă și nu-mi fac bine deloc tocmai de aceea încerc să mă protejez cât pot. Am încercat în zadar, pentru că este peste tot..

Imaginile nu le-am privit pt că mi-e imposibil. Probabil că e doar un caz din multe altele. Este peste orice putere a mea să înțeleg cum o MAMĂ poate face așa ceva. Cât de pustiu să fie sufletul acestei femei încât să facă așa ceva...

În lumea mea, există doar mame ca mine, care ar face orice pentru încă un zâmbet, pentru încă un progres, pentru încă o zi a puiului nostru. În lumea mea, noi mamele, ne gândim cu durere, în fiecare zi, ce se va întâmpla cu copiii noștri, atunci când noi nu vom mai fi. Cine îi va mai proteja, iubi, îmbrățișa...

În lumea mea, noi, mamele, ne sacrificăm viața și trăim doar pentru a ne ajuta copiii să trăiască.
În lumea mea, noi, mamele, ne luptăm cu societatea, cu autoritățile , cu sistemul, pentru fiecare drept al copiilor noștri.

În lumea mea, copiii noștri ne sunt icoane pe care le atingem doar cu iubire și speranța că le vom putea oferi o viață mai bună.
În lumea mea, noi, mamele, deși suntem și terapeuți și medici și învățători pentru copiii noștri, tot trăim cu teamă că am putea face mai mult pentru ei...

În lumea voastră, copiii noștri sunt numiți handicapați și ascunși că vă deranjează "imperfecțiunea" lor.

Și tot în lumea voastră, o MAMĂ își bate copilul în ultimul hal. Copilul pe care trebuia să-l protejeze și apere.

Uite de aia prefer și iubesc lumea mea, "imperfectă" și arătată cu degetul. Pentru că în lumea mea bătaia nu e ruptă din Rai.
În lumea mea e doar IUBIRE. Și cu iubire, noi reușim miracole în lumea mea. Din iubire... nu se moare! Doar se salvează”, a scris Adele Chirică pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel